24.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitate"tRENul lui Moș Crăciun"

„tRENul lui Moș Crăciun”

Anul acesta, Sărbătorile de iarnă vor fi marcate astăzi de CFR Călători prin organizarea unei călătorii inedite cu „tRENul lui Moș Crăciun”. Evenimentul este dedicat celor mici și are o implicare socială în viaţa comunităţii. Printre invitați se vor număra și copii de la Centrul de copii Sf. Măcrina, unii dintre aceştia vor merge poate pentru prima dată în viaţa lor într-o călătorie cu trenul şi îl vor intâlni pe Moşul cel darnic. Grupul va călători în trei vagoane care vor purta pentru o zi numele faimoșilor reni ai lui Moș Crăciun: Rudolf, Comet și Dancer și va fi însoțit de Leon Magdan – celebrul maestru al poveștilor cu umbre.
De asemenea, copiii vor învăţa că trenul este cel mai prietenos mijloc de transport cu mediul înconjurător şi ca regula de bază, pentru a călători, este aceea de a avea un bilet.
Vagoanele vor fi transformate în adevărate ateliere ale lui Moș Crăciun. Timp de 6 ore, micuţii vor participa interactiv la diferite acţiuni. Vor vizita celebrele Saloane Regale din Bucureşti și Sinaia şi expoziția de Trenuleţe Electrice din Gara Sinaia. La întoarcere vor avea o mare surpriză, căci Moș Crăciun va călători cu ei, oferindu-le şi un mic cadou.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS