10 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateMinisterul Sănătății va derula și anul viitor Programul național gratuit de depistare a cancerului de col uterin

Ministerul Sănătății va derula și anul viitor Programul național gratuit de depistare a cancerului de col uterin

(Foto: pressalert.ro)
(Foto: pressalert.ro)

Ministerul Sănătății va derula și anul viitor Programul național gratuit de depistare activă precoce a cancerului de col uterin, informează Agerpres.ro. Programul se adresează tuturor femeilor cu vârste cuprinse între 25 și 64 de ani, indiferent de statutul de asigurat al acestora și care nu au un diagnostic confirmat în acest sens. „Continuăm acest program în scopul prevenirii și combaterii cancerului de col uterin și pentru reducerea incidenței formelor invazive de boală și a mortalității datorate acestora. Ne propunem ca în cinci ani de program să testăm 65% din populația eligibilă și, pentru asta, în 2015 am dublat fondurile alocate pentru realizarea testelor Babeș Papanicolau. Dar obiectivul nostru depinde de cadrele medicale care derulează programul și din această cauză apelul meu se îndreaptă către medicii de familie pentru implicarea mult mai activă. Până în prezent doar 40% dintre medicii de familie sunt implicați în activitatea de mobilizare a femeilor pentru participarea la screening”, a declarat ministrul Sănătății, Nicolae Bănicioiu, potrivit unui comunicat remis astăzi presei.

Potrivit documentului citat, prin implementarea unui astfel de program Ministerul Sănătății urmărește în primul rând depistarea bolii în stadii cât mai precoce, vindecabile și îndrumarea pacientelor cu leziuni precursoare sau incipiente pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate.

În program există 97 de rețele unde se recoltează probe pentru testarea Babeș-Papanicolau. Programul de testare gratuită a femeilor este coordonat de nouă unități regionale de management organizate la nivelul Institutelor Oncologice „Prof. Dr. Alexandru Trestioreanu” din București și „Prof. Dr. I. Chiricuță” din Cluj-Napoca, Institutul Regional Oncologic Iași, Spitalul Clinic de Urgență „Sf. Pantelimon”, Institutul pentru Ocrotirea Mamei și Copilului „Prof. Dr. Alfred Rusescu”, Spitalul Universitar de Urgență București, Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova, Spitalul Clinic Județean de Urgență Timișoara, Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș.

Programul de screening, care a început în iunie 2012, a beneficiat anul acesta de peste 18 milioane de lei iar pentru 2015 a fost planificată o creștere a bugetului cu peste 50%.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS