Spaţiul aerian al Londrei a fost închis

De pe Aeroportul Heathrow nu decolează nici un avion
De pe Aeroportul Heathrow nu decolează nici un avion


Traficul aerian în zona Londrei a fost închis brusc, vineri după-amiază, din cauza unei defecţiuni la sistemul informatic pentru control aerian, anunţă Eurocontrol, instituţia care gestionează traficul aerian în Europa.

“Există o defecţiune la sistemul informatizat care gestionează traficul aerian în Marea Britanie. Toate sistemele de trafic aerian din zona Londrei sunt închise până la ora 19.00” (21.00, ora României), a comunicat Eurocontrol, potrivit Mediafax.

Presă britanică scrie că zborurile care ar trebui să aterizeze în Londra vor fi deviate spre Manchester.

De pe aeroportul Heathrow ar fi trebuit să decoleze la ora locală 14:50 spre România zborul RO392 cu destinaţia Bucureşti, însă acesta este întârziat, potrivit site-ului aeroportului. De asemenea, la 17:35 (ora Londrei) este programat să decoleze de pe terminalul 5 al aeroportului Heathrow zborul AA6374/BA884, tot cu destinaţia Bucureşti.


Pe acelaşi aeroport sunt aşteptate vineri seară două zbouri din România: RO391 (aterizare estimată la ora locală 15:41) şi BA887/US7393, care ar trebui să aterizeze la ora locală 17:41.

Şi aeroportul Luton din apropierea Londrei, care deserveşte mai ales curse low-cost, este afectat de aceste probleme, potrivit unui anunţ de pe site. La ora locală 14:15 era programat zborul W63004 spre Bucureşti-Otopeni, a cărui decolare este amânată pentru ora locală 19:00.


Comenteaza acum

Alte stiri

13 septembrie 2017

Cod Portocaliu de furtună în Olanda. Traficul aerian, perturbat

Misterul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Regatul Ţărilor de Jos că, la data de 13 septembrie 2017, autorităţile olandeze au instituit cod portocaliu de furtună. Institutul ...

Sumarul ediției de vineri, 12 decembrie 2014

Actualitate

» Un miliard de euro despăgubiri acordate de ANRP
» Craioveanca Diana Šolkotović: A preda româna în Timoc, act de pionierat și de curaj
» „Curcubeie“, de Matila Ghyka – Editura Polirom
» Craiova de altădată văzută prin ochii călătorilor străini
» Pendiuc, primarul municipiului Pitești, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile
» Spaţiul aerian al Londrei a fost închis
» Percheziţii la Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri
» Alaiul datinilor la Craiova
» Atenţie la carnea de porc !
» Craiova: Daruri muzicale la Biblioteca “Aman”

Local

» Ofiţer din cadrul Jandarmeriei Olt decorat de Jandarmeria Naţională Franceză
» Olt: Lucrări de introducere a reţelei de apă pe mai multe străzi din Slatina

Dolj

» A rupt stâlpul cu Mazda
» Câștigătorul iluminatului public din Craiova, anulat de CNSC
» Drumarii din Craiova, „călcați“ de procurorii DNA
» Andrei Codrescu: Românii au arătat lumii că şi-au depăşit prejudecăţile naţionaliste
» Au apărut primii brazi în Piața Mare
» Vernisaj Dan Nica la „Atelier de arhitectură“
» Moș Crăciun vine iarăși la câinii de la Breasta
» Craiova: A încercat să fure o bicicletă şi a ajuns în arest
» Dolj: A dispărut de la domiciliu
» Dolj: Doi tineri au ajuns în arest pentru mai multe furturi din locuinţe
» Dolj: Măsuri de apărare împotriva incendiilor specifice sărbătorilor de iarnă
» Dolj: Căutat pentru furtul unor şpalieri
» 130.000 de călători au plecat de pe Aeroportul Craiova
» Primii brazi in Piața Centrală
» Fără calorifere, dar cu factură la căldură
» Craiova: 19 şoferi amendaţi pentru neacordare de prioritate pietonilor
» Craiova: 250 kg de legume şi peste 200kg de peşte, confiscate de oamenii legii
» Craiova: Proiectul “Cărticica pentru prichindei și copii mai măricei”, dedicat colindelor
» Craiova: Noi reţineri în dosarul furtului de produse petroliere

Gorj

» Fosta şefă a APIA Gorj a primit închisoare cu executare pentru fraudarea bugetului de subvenţii al UE
» Ademenea femei la false intervuri de angajare pentru a le viola
» Slujirile ierarhilor din Mitropolia Olteniei
» Gorj: Cinci pârtii de schi vor fi deschise în staţiunea Rânca
» Puşcărie pentru fosta şefă a APIA Gorj

Vâlcea

» Ediția a V-a a “Talent Show” se desfăşoară la Râmnicu Vâlcea

Sport

» Fotbal – Pandurii Târgu Jiu s-a calificat în semifinalele Cupei Ligii
» Ultimul meci pentru handbaliști
» Elevii lui Pascu vor să încurce campioana
» România – Ungaria, derbi pe semicerc
» Baschet (m): SCM-U Craiova a pierdut şi la Sibiu
» Marian Oprea şi Aurelian Roşca, laureaţii sportului doljean
» Fotbal – Adrian Mutu ar putea evolua în China
» Liviu Răducanu, noul preşedinte al FR Polo: Am nevoie de susţinerea tuturor

Magazin

» Horoscopul săptămânii viitoare
» Ia te uită! – Insula
» Întreruperi energie electrică de luni
» Bancul zilei
» Picătura de cunoaştere: Cimitirul Diavolului, un fenomen inexplicabil

Top