21.7 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateMApN va modifica actele normative privind animalele de serviciu, în urma reacţiilor legate de situaţia lui Max, câinele-veteran al Armatei Române

MApN va modifica actele normative privind animalele de serviciu, în urma reacţiilor legate de situaţia lui Max, câinele-veteran al Armatei Române

Max împreună cu cel care l-a antrenat pentru misiuni, plutonierul major Valentin Roşioară (Foto: photoexplore.ro)
Max împreună cu cel care l-a antrenat pentru misiuni, plutonierul major Valentin Roşioară (Foto: photoexplore.ro)

Ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa a dispus astăzi constituirea unui colectiv de lucru care să elaboreze un set de acte normative privind utilizarea animalelor de serviciu în Ministerul Apărării Naţionale (MApN), informează Mediafax.ro. Decizia a fost luată în urma reacţiilor generate de publicarea materialelor de presă realizate cu privire la situaţia lui Max, câinele-veteran al Armatei Române.

Potrivit unui comunicat al MApN, Mircea Duşa a solicitat ca setul de acte normative cu caracter intern (norme şi instrucţiuni) să fie elaborat până la sfârşitul acestei săptămâni. De asemenea, la nivelul Departamentului pentru relaţia cu Parlamentul şi informare publică a fost desemnat un grup de experţi care să realizeze, împreună cu alte structuri ce deţin animale de serviciu, un proiect de lege privind gestionarea şi utilizarea acestora în condiţiile respectării legislaţiei europene referitoare la protecţia animalelor.

Mass-media a prezentat, în ultima săptămână, după parada Armatei organizată cu ocazia Zilei Naţionale, situaţia dificilă a lui Max, câinele-veteran al Armatei Române, care a fost diagnosticat cu o boală gravă, dirofilarioză, şi ar fi ajuns într-un adăpost public dacă o iubitoare de animale nu l-ar fi luat în grijă. Potrivit legislaţiei actuale, animalele care au fost folosite în misiunile Armatei Române nu pot fi adoptate oficial, ci doar luate în îngrijire.

Max este singurul câine al Armatei antrenat să detecteze explozibili în tetrele de operaţiuni. A efectuat două misiuni în Afganistan în cadrul Batalionului 2 Infanterie “Călugăreni” şi a Batalionului 300 Infanterie “Sf. Andrei”. Născut în 2009, el a fost dresat şi antrenat de mic pentru misiuni de către plutonierul major Valentin Roşioară.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS