Prognoza meteo pentru mâine

vreme_rece_60855300

Meteorologii anunţă că mâine, în regiunile extracarpatice vremea se va menţine mai rece decât în mod normal pentru această dată calendaristică, în timp ce în restul teritoriului valorile termice se vor situa peste mediile climatologice specifice începutului de decembrie. Cerul va fi variabil în nord-vest, dar cu înnorări în celelalte regiuni, mai persistente în sud şi în est. Se vor semnala precipitaţii în general slabe cantitativ, pe arii relativ extinse în jumătatea de sud a ţării şi izolat în rest. Vor fi ploi şi burniţe, iar în Moldova şi la munte, trecător şi lapoviţe sau ninsori, potrivit Mediafax.

Pe suprafeţe restrânse în special în Moldova şi Muntenia se va semnala polei. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări în sudul Banatului, al Transilvaniei, pe litoral şi la munte. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -3…-2 grade în Moldova şi 12 grade în Maramureş şi Crişana, iar cele minime între -4 şi 6 grade, uşor mai scăzute în depresiunile Carpaţilor Orientali. Dimineaţa şi noaptea pe arii restrânse va fi ceaţă.




Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de joi, 4 decembrie 2014

Actualitate

» Strategia energetică a României va fi lansată mâine în dezbatere publică
» Pensiile vor fi plătite în avans în luna decembrie, înaintea Sărbătorilor
» Orăşelul Copiilor, organizat de o firmă de apartament
» Traducătorii şi-au făcut bilanţul
» Liceul din Călăraşi, mai dotat ca la oraş
» Don Giovanni, din nou, la Craiova

Publireportaj

» Volumul de versuri „Picuri“, lansat la Biblioteca „Aman“
» Primăria Bechet investeşte în dezvoltarea zonei portuare
» Pieţe de Crăciun din Europa pe care trebuie să le vezi în 2014

Local

» La Severin, rezervarea parcării poate fi amendată cu 1.800 de lei
» Centru Cultural Românesc, la Kladovo
» Olt: Spitalul din Drăgăneşti ar putea fi redeschis anul viitor
» Olt: Vânătoare de mistreţi la Ocolul Silvic Balş
» Olt: Orăşelul Copiilor din Slatina va fi inaugurat de Sfântul Nicolae

Dolj

» Craiova și-a lansat candidatura la titlul de Capitală Culturală Europeană în „Noaptea doamnelor“
» Povestea din spatele Orășelului Copiilor
» Șef de serviciu din Primăria Târgu Jiu, reţinut de poliţie
» Omul de afaceri Ion Fotescu face pușcărie
» Orchestra Philharmonia Britannica a cântat la Şcoala Specială „Sf. Mina“
» Liceul „Ștefan Anghel“ Băilești: Zeci de mii de lei pe deconturi fără acte doveditoare
» Procesul lui Nixon se mută la Pitești
» Artistul plastic Dan Nica: Flașneta, un simbol pitoresc al vechii Craiove
» Cinci ani de la înființarea centrului de traduceri al Universității din Craiova
» Studenții craioveni îi vor medita pe elevi pentru bacalaureat
» Au obținut credite de aproape 500.000 de lei cu acte false
» Dolj: Bancnotă de 100 de euro falsă descoperită la PTF Calafat
» „Un flașnetar“ în centrul vechi al Craiovei

Gorj

» Bani pentru plata arieratelor la primării
» Părinţii şi elevii au început să caute şcolile profesionale
» Și-a înjunghiat soţul şi l-a abandonat într-o baltă de sânge
» Gorj: Bătrână găsită aproape degerată
» Gorj: Prunariu pleacă de la Pandurii Târgu Jiu
» Gorj: Şeful Serviciului de Investiţii de la Primăria Târgu Jiu, reţinut în dosarul reabilitării sediului instituţiei
» Doljean condamnat la închisoare pentru că a mituit un poliţist din Gorj
» Gorj: Conferinţă dedicată voluntariatului, la Târgu Jiu

Sport

» Tricolorele au învins Ungaria la Craiova
» 350 de adversari într-o zi pentru Halep şi Tecău
» Decembrie de poveste pentru Marius Bușcă
» Petre Grigoraș crede în redresarea pandurilor
» Conducătorii CSU prețuiesc valorile fotbalistice ale Craiovei
» CSU Craiova, eliminată de Steaua din Cupă
» Handbal (f): Naţionala de tineret a României, victorioasă cu Ungaria
» Pandurii, eliminată din Cupa României
» Fotbal – Ilie Balaci va da startul meciului CSU Craiova – Steaua

Bani & Afaceri

» Cum se pot plăti on-line impozitele în Craiova

Educatie

» Centru Cultural pentru românii din Serbia

Magazin

» Horoscop
» Un medic venezuelean va plăti 90.000 de dolari pentru o glumă
» Bancul zilei

Opinii

» Ponta şi comoara hoţilor

Top