14.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateEcaterina Andronescu: "Sunt suspectată de abuz în serviciu"

Ecaterina Andronescu: „Sunt suspectată de abuz în serviciu”

(Foto: radardemedia.ro)
(Foto: radardemedia.ro)

Ecaterina Andronescu a fost audiată la DNA, joi dimineaţă, în dosarul Microsoft în care este suspectată de abuz în serviciu, luare de mită, trafic de influenţă şi spălare de bani, faptele vizate fiind din perioada în care aceasta a fost ministru al educaţiei, potrivit realitatea.net. După 3 ore și jumătate de audieri, Ecaterina Andronescu a ieșit din sediul DNA, spunând: ”Nu am dat declarații, am discutat cu doamna procuror, sunt suspectată de abuz în serviciu”.
Senatul a avizat, săptămâna trecută, începerea urmăririi penale în cazul lui Andronescu în mega dosarul de corupţie.
Senatorul Ecaterina Andronescu a fost ministru al Educaţiei în perioadele 2000-2003 şi 2008-2012, în dosarul Microsoft fiind suspectată de abuz în serviciu, luare de mită, trafic de influenţă şi spălare de bani.
Procurorii susţin că Andronescu, în perioada în care a fost ministru al Educaţiei, ar fi procedat la aprobarea bugetului pentru derularea Programului „Sistem Educaţional Informatizat” şi respectiv pentru proiectul ce a vizat licenţierea Microsoft. De asemenea, Andronescu ar fi iniţiat şi avizat proiecte de Hotărâri de Guvern prin care s-ar fi urmărit favorizarea firmelor Compaq şi Siveco, respectiv firmele colaboratoare ale acestora şi ar fi stabilit, printr-un Memorandum, firmele care să participe la realizarea proiectului, atestând în mod nereal că acestea fac parte dintr-un consorţiu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS