17 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateStarea de sănătate a celor doi militari este relativ staționară

Starea de sănătate a celor doi militari este relativ staționară

Starea de sănătate a celor doi militari, care au supraviețuit accidentului aviatic de la Mălâncrav, internați la Spitalul Clinic de Chirurgie Plastică Reparatorie și Arsuri este staționară, a declarat pentru Agerpres, duminică, directorul unității medicale, Cristian Nițescu.
„Starea de sănătate este relativ staționară, nu s-a schimbat mare lucru față de ieri. Nu aș putea să spun că este mai bine sau mai rău”, a spus medicul.
Potrivit acestuia, pacientul cu arsuri mai grave va fi operat în cursul zilei de luni, iar cel de-al doilea cel mai probabil va suferi în zilele următoare o intervenție chirurgicală în care se vor pune grefe de piele.

„Cel de-al doilea pacient va mai fi evaluat și probabil că va suferi o intervenție chirurgicală în zilele următoare, cu grefe de piele, în special la mâini”, a explicat dr. Nițescu.
Purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic de Urgență de Chirurgie Plastică, Reparatorie și Arsuri, dr.Adrian Stănculea, a precizat, sâmbătă, că cei doi militari au suferit arsuri pe aproximativ 40% din suprafața corpului. ”Unul dintre ei are un traumatism facial și 30% din arsură e de gradul 3. Al doilea are mai puțină arsură profundă și o fractură de radius”, a spus Stănculea.
Opt militari și-au pierdut viața și alți doi au fost răniți în urma prăbușirii unui elicopter militar IAR-330 PUMA, vineri, în jurul orei 10,40, pe raza localității Mălâncrav, județul Sibiu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS