7.3 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCCR: Cererile pentru nefrecventarea orelor de religie nu mai sunt obligatorii

CCR: Cererile pentru nefrecventarea orelor de religie nu mai sunt obligatorii

Curtea Constituțională a României (CCR) a constatat, miercuri, că nu mai sunt obligatorii cererile pentru nefrecventarea orelor de religie, judecătorii apreciind că cei care doresc să urmeze cursurile acestei discipline trebuie să facă o solicitare în acest sens.
CCR a constatat că sunt neconstituționale dispozițiile art. 9 alin.2 teza întâi din Legea învățământului 84/1995 și ale art. 18 alin. 2 teza întâi din Legea educației naționale 1/2011.

Art.9 alin. (2) din Legea învățământului 84/1995 prevede: „La solicitarea scrisă a părinților sau a tutorelui legal instituit, elevul poate să nu frecventeze orele de religie. În acest caz situația școlară se încheie fără această disciplină. În mod similar se procedează și pentru elevul căruia, din motive obiective, nu i s-au asigurat condițiile pentru frecventarea orelor la această disciplină”.

Art.18 alin.(2) din Legea educației naționale stabilește : „La solicitarea scrisă a elevului major, respectiv a părinților sau a tutorelui legal instituit pentru elevul minor, elevul poate să nu frecventeze orele de religie. În acest caz, situația școlară se încheie fără disciplina Religie. În mod similar se procedează și pentru elevul căruia, din motive obiective, nu i s-au asigurat condițiile pentru frecventarea orelor la aceasta disciplină”.
Decizia CCR este definitivă și general obligatorie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS