17 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateGabriel Sandu, Dorin Cocoş, Nicolae Dumitru şi Gheorghe Ştefan, arestaţi în dosarul Microsoft

Gabriel Sandu, Dorin Cocoş, Nicolae Dumitru şi Gheorghe Ştefan, arestaţi în dosarul Microsoft

Dorin Cocoş, Gabriel Sandu şi Gheorghe Ştefan au primit mandate de arestare preventivă pentru 30 de zile (Foto: stirileprotv.ro)
Dorin Cocoş, Gabriel Sandu şi Gheorghe Ştefan au primit mandate de arestare preventivă pentru 30 de zile (Foto: stirileprotv.ro)

Fostul ministru Gabriel Sandu, oamenii de afaceri Dorin Cocoş şi Nicolae Dumitru şi primarul din Piatra Neamţ Gheorghe Ştefan au fost arestaţi în dosarul licenţelor Microsoft, de magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ). Decizia poate fi contestată la aceeaşi instanţă, potrivit Mediafax.

Cei patru inculpaţi din dosarul Microsoft urmează să fie încarceraţi, conform deciziei de miercuri a magistraţilor. Gabriel Sandu, Dorin Cocoş şi Nicolae Dumitru au plecat de la sediul ICCJ după ce le-au expirat ordonanţele de reţinere.

Toţi patru au fost reţinuţi în cursul nopţii de luni spre marţi de procurorii DNA, după ce au fost audiaţi întreaga zi. Oamenii de afaceri Dorin Cocoş şi Nicolae Dumitru şi primarul municipiului Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan sunt acuzaţi de trafic de influenţă şi spălare de bani, iar Gabriel Sandu, ministru al Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale în perioada decembrie 2008 – septembrie 2010, pentru luare de mită în formă continuată şi spălare de bani.

Potrivit DNA, Dorin Cocoş a cerut 17,5 milioane de euro pentru el, Gheorghe Ştefan şi Gabriel Sandu, pentru a interveni în achiziţionarea dreptului de utilizare a licenţelor Microsoft, din care 15,7 milioane de euro au ajuns în contul unor firme controlate de cei trei, direct sau prin intermediari.

Omul de afaceri Nicolae Dumitru, care controlează grupul de firme Niro, a cerut şi primit, prin firma sa, 7,65 milioane de dolari provenind de la Fujitsu Siemens Computers pentru a interveni la Şerban Mihăilescu şi Dan Nica, membri ai Guvernului la data faptelor, pentru a obţine încheierea contractului de închiriere a licenţelor Microsoft, mai spun anchetatorii.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS