21.7 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitate„Prima Casă“ continuă în 2014

„Prima Casă“ continuă în 2014

prima casa

Alte sume au mai fost alocate programului de cumpărare de locuințe cu garanții de la stat prin FNGCIMM. Banii ajung până la sfârşitul anului 2014. Nu se știe ce va fi în 2015.

Guvernul a modificat, săptămâna aceasta, hotărârea privind programul „Prima Casă“, punând la dispoziția tinerilor și a băncilor alte sume de bani neconsumate la alte proiecte, astfel încât să continue accesarea de credite și cumpărarea de locuințe prin acest program, cu garanția Fondului Național de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM). Imediat după publicarea Hotărârii de Guvern în Monitorul Oficial, sumele neutilizate din plafonul total de 500.000.000 de lei destinat iniţial achiziţionării locuinţelor construite de ANL vor putea fi utilizate ca plafon general de garantare pentru achiziţionarea tuturor tipurilor de locuinţe. Cu fondurile care rămăseseră neutilizate și cu cele alocate acum, la nivelul întregii țări există 710 milioane de lei pentru „Prima Casă“. Banii ar putea ajunge până la sfârșitul acestui an. „Analizele făcute pe baza actualului nivel al cererii şi estimările partenerilor noştri bancari ne indică faptul că bugetul total neutilizat de circa 710 milioane de lei, buget ce include şi plafonul realocat, va fi suficient pentru aprobarea tuturor solicitărilor până la sfârşitul anului 2014“, se arată într-un comunicat al FNGCIMM.

Băncile vor să crească volumul creditelor ipotecare

Lipsa de cerere pentru credite în această perioadă face ca majorarea plafonului la „Prima Casă“ să fie o gură de oxigen pentru cei care doresc să își cumpere o locuință și nu au bani de un avans uriaș, dar și pentru bănci, care nu prea mai au clienți la creditele ipotecare. Dar de ce estimează FNGCIMM că vor ajunge banii pană la sfârșitul anului?
„Din experiența anilor anteriori, când volumul de credite prin «Prima Casă» a crescut în a doua parte a anului, estimăm că vor fi mai multe cereri și în această parte a anului 2014, iar această estimare a noastră este coroborată cu faptul că băncile au ca strategie creșterea creditului ipotecar prin «Prima Casă», din cauza lipsei cererii pentru alte credite ipotecare și datorită sistemului de garanții pe care îl oferă Programul guvernamental «Prima Cas㻓, a declarat directorul filialei locale a FNGCIMM, Gheorghe Lăpădat.
Băncile nu doar că vor să își crească volumul creditelor ipotecare acordate, dar este posibilă și o ajustare a dobânzilor. „Există tendința băncilor de a reduce marja de dobândă la creditele prin «Prima Casă» ceea ce ar face acest gen de împrumut și mai atractiv“, a precizat Gheorghe Lăpădat.

890 de credite „Prima Casă“ în Oltenia

În anul 2014, în Oltenia au fost acordate circa 890 de garanții financiare în cadrul Programului guvernamental „Prima Casă“, ponderea fiind deținută de județul Dolj, unde valoric procentul este de 48%, iar numeric 52%, informează Filiala locală a FNGCIMM. Statistic, situația indică preferința pentru imobile cu două camere (51% dintre solicitări) și pentru imobile cu trei camere (29%).
Garsonierele și imobilele cu patru camere și peste au fost solicitate de 11%, respectiv 6% dintre clienți. Tinerii care se împrumută prin „Prima Casă“ trebuie să aibă un avans de minimum 5% și să îndeplinească toate cerințele băncii, pentru a putea fi validați pentru acordarea de împrumuturi de către bănci.

Ce se va întâmpla în 2015 cu programul?

Dacă fondurile alocate pentru acest program ajung până la sfârșitul anului, nu se știe ce se va întâmpla cu „Prima Casă“. Reprezentanții autorității care acordă garanții pentru acest gen de credite pentru cei care se împrumută spun că evoluția programului la anul depinde de strategia băncilor comerciale incluse în program (19 instituții de credit), corelată cu strategia guvernului viitor.  

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS