5.3 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateRomâni din Serbia, izolați de ape

Români din Serbia, izolați de ape

http://www.youtube.com/watch?v=Fj1hr12dX7s

Cinci localităţi din Serbia au rămas izolate, după ce două poduri care traversează Dunărea între Kladovo şi Negotin s-au rupt, singura cale de a primi alimente şi medicamente fiind cu barca, pe fluviu.

Preşedintele Asociaţiei pentru Tradiţia şi Cultura Rumânilor „Dunărea“ din Kladovo, Tihan Matasarevic, a declarat ieri că localnicii din Tekia, Grabovica, Kamenica Mare, Liubicevac şi Potvarsca au fost afectaţi de viitura care s-a produs în urmă cu o săptămână, cea mai gravă situaţie fiind în satul Grabovica, unde apele nu s-au retras încă şi depăşesc şase metri în anumite zone.
„Cea mai grea situaţie este în localitatea Grabovica. Casele sunt toate în apă, animalele care n-au mai putut fi scose din vâltoarea apelor s-au înecat. În satul Grabovica locuiesc între 500 şi 600 de persoane, care sunt în vârstă. Sunt izolate. E problemă că nu pot ajunge la alimente, la medicamente. Ce vine (ajutoare – n.r.), vine foarte puţin din cauză că bugetul primăriei este foarte mic. De aceea, facem apel către toate ţările şi către ţara noastră mamă, România, să ne ajute. Cea mai mare problemă este cu pompele care trebuie să scoată apa. Cele care sunt acum acolo au capacitate foarte mică și nu funcţionează cum trebuie“, a declarat Tihan Matasarevic.
Primarul localităţii Grabovica, Stevan Todorovic, susţine că inundaţiile s-au produs după ce, din cauza viiturii puternice, pompele care trag de obicei apa din barajul din apropierea localităţii în Dunăre s-au defectat, fiind afectate aproape 150 de case.
„Apa a intrat în 100 – 150 de case. Ne trebuie pompe mari ca să se poată trage apa din sat. Grabovica este un sat mai jos. Noi avem un mal care ne desparte de Dunăre. Avem pompe care trag apa din sat în Dunăre, dar pompele s-au defectat, pentru că a intrat apa şi în ele. Ne trebuie unele mai puternice să tragem apa cât mai repede“.
În condiţiile în care apele nu s-au retras, localnicii din 150 de case sunt cazaţi la rude şi nu se vor putea întoarce la casele lor până ce autorităţile nu vor putea scoate apa. Sinistraţii primesc ajutoare de la primărie, constand în apă, conserve şi pâine, dar acestea nu sunt suficiente. În medie, două persoane primesc o pâine, un litru de apă şi o conservă pe zi.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS