10.6 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCea mai blănoasă oaie

Cea mai blănoasă oaie

Un cuplu de agricultori australieni au anunţat că au descoperit cea mai blănoasă oaie din lume, potrivit orange.co.uk. Shaun, căci despre ea este vorba, a reuşit ca timp de şase ani să scape de foarfeca de tuns şi a fost găsită rătăcind pe terenurile agricole aparținând lui Peter și Netty Hazell. Lâna sa, cu o greutate mai mare de 20 kg, a devenit atât de deasă încât i-a fost afectată şi vederea. Familia Hazell a luat-o pe Shaun într-un camion și a adus-o înapoi la fermă, unde va fi tunsă. Peter Hazell speră să doboare recordul mondial pentru „cel mai blănos animal din lume“, titlu care aparţine în prezent lui Shrek, o oaie găsită într-o peșteră din Noua Zeelandă. Când a fost capturată și tunsă în 2004, lâna sa înclinat balanța la 27 de kilograme. Peter Hazell, care locuiește împreună cu soția sa în Tasmania, a fost surprins de cât de sănătoasă este Shaun, având în vedere că rasa Merinos nu are o rezistenţă mare. „Oile din această rasă, de obicei, cad pe spate și nu se mai pot ridica dacă au atâta greutate în spate şi mai ales atunci când este cald. Nu ne vine să credem că avem o oaie cu atât de multă lână“, a spus familia Hazell. Un specialist a spus că lâna lui Shaun este suficientă pentru trei sau patru pulovere.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS