8.9 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitatePeste 1.000 de candidați susțin examen la Medicină

Peste 1.000 de candidați susțin examen la Medicină

Emoții pentru absolven­ții de liceu care au optat pentru Universitatea de Medicină și Farmacie din Craiova. Astăzi are loc examenul scris pentru domeniile Medicină, Medicină Dentară și Farmacie, la care s-au înscris 1.005 candidați.

Numărul absolven­ților de liceu care se îndreaptă spre Medicină a crescut față de anul trecut, când au fost înregistrați 900 de candidați. Dacă se iau în calcul doar locurile de la buget, cea mai mare concurență este la Farmacie – 177 de candidați pe 29 de locuri, adică șase candidați pe un loc. Cei care nu obțin un astfel de loc, mai au la dispoziție 70 de locuri la taxă. La Medicină sunt 210 locuri la buget și 80 la taxă, pentru care au optat 662 de candidați. La Medicină Dentară sunt 166 de înscriși pe 35 de locuri la buget și 40 la taxă. Examenul începe la ora 10.00 și durează trei ore. Ca în fiecare an, testele sunt tip grilă, cu 100 de întrebări. Punctajele obținute sunt foarte strânse. De exemplu, în sesiunea 2013, la Farmacie ultima medie la buget a fost 9,56, la Medicină – 9,13, iar la Medicină Dentară s-a intrat cu 8,75.

La Moașe sunt cei mai puțini candidați

Examen de admitere va fi și vineri, 25 iulie, începând cu ora 10.00, când în sălile de examen se așteaptă 488 de candidați. Testările se vor organiza pentru programul de Moașe, la care s-au înscris 24 de candidați pe 14 locuri la buget și 10 locuri la taxă. Este specializarea cu cel mai mic număr de înscriși. Tot vineri se va organiza admitere pentru specializarea Balneofiziokinetoterapie, care are 61 de candidați pe 19 locuri la buget și 10 la taxă, și la Tehnică Dentară, unde sunt 111 candidați pe 9 locuri la buget și 35 la taxă. Cei mai mulți candidați sunt la Asistență medicală generală, unde pe 29 de locuri la buget și 95 de locuri la taxă s-au înscris 292 de candidați. Primele rezultate se afișează în ziua testării. Candidații admiși pe locurile cu taxă vor avea de plătit, în funcție de specializarea aleasă, între 4.000 și 6.500 de lei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS