14.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitatePompierii mehedinţeni la datorie

Pompierii mehedinţeni la datorie

Pompierii din cadrul ISU „Drobeta” au fost solicitaţi să intervină, ieri după amiază, în municipiul Drobeta Turnu Severin, str. Veterani, pentru salvarea unei persoane, despre care, se presupunea că se află în stare gravă de sănătate. Solicitarea a venit prin 112 de la fiica femeii care locuia singură într-un apartament situat la etajul I. Două echipaje de pompieri cu o autospecială de intervenţie şi o ambulanţă SMURD s-au deplasat imediat la faţa locului. Pompierii au pătruns în apartament pe fereastra de la bucătărie şi au găsit femeia, în vârstă de 84 ani, căzută în baie. Din nefericire, pentru bătrână a fost prea târziu ca să mai poată fi salvată. Pompierii au deblocat uşa, facilitând accesul echipajelor de ambulanţă şi poliţie, care au declarat decesul.
Mai târziu, un alt apel la 112 solicita ajutorul pompierilor, pentru pătrunderea într-un apartament situat pe str. Dr.Babeş, din municipiu. De această dată, apelul venea de la o bătrână care uitase, pe aragazul lăsat aprins, o oală cu mâncare, iar uşa de la intrare i se blocase. Pentru că exista pericol de izbucnire a unui incendiu, pompierii s-au deplasat la faţa locului şi au deblocat uşa.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS