27.3 C
Craiova
marți, 16 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateȘobolaniada de la bloc

Șobolaniada de la bloc

\n

Proprietarii dintr-un bloc din Craiova sunt terorizați de șobolanii care le intră în apartamente. Aceștia urcă de la subsol și de la toboganul de gunoi până la etajul zece. Unii proprietari susțin că asociația de locatari refuză să facă deratizare.

Blocul G 8 din cartierul craiovean Brazda lui Novac este invadat de șobolani. Pe oameni îi deranjează mirosul pestilențial care vine din subsolul blocului și de la toboganul de gunoi. Rozătoarele sunt așa de multe încât au ajuns să le invadeze locuințele. Faptul că le întâlnesc pe holurile blocului și chiar la intrarea în bloc nu mai miră pe nimeni. Unii proprietari spun că de vină ar fi mizeria din subsolul blocului, alții că această stare se datorează mizeriei de la ghenă. Oricum, ambele tabere dau vina pe reprezentanții asociației de proprietari și, mai ales, pe administratorul asociației, care este dezinteresat de bunul mers al asociației, așa cum susțin unii proprietari.
„Vine mirosul peste noi în casă. Miroase a hazna. Cred că sunt dejecții în subsol. Noi nu știm pentru că cei de la asociație țin cheia, iar nouă nu ne dau voie să intrăm. Ziua deschide femeia de serviciu toate ușile, dar seara și dimineața, te sufoci când ieși în hol. Ne-au invadat șobolanii. Nu știm ce să mai facem, la asociație nu ridică un deget. Vrem să deratizeze, să scoată mizeria din subsol. Stăm pe un focar de infecție“, a explicat Maria Popescu, proprietar în blocul G8.
Alți proprietari au dat nas în nas cu șobolanii, chiar în propriile case sau pe casa scării. „Sunt șobolani în bloc. Au intrat și în locuințe. Eu veneam într-o zi acasă și era unul aici, în casa scării. Am țipat de spaimă. A luat-o pe scări în sus. Miroase cumplit în tot blocul. I-am rugat pe cei de la asociație să rezolve problema cu subsolul, cu gunoiul. Nu le pasă de noi“, a afirmat Constanța Bercea, proprietar.
Locatarii susțin că în bloc nu s-a făcut deratizare și dezinsecție. „Cei de la asociație nici nu ne iau în seamă, ne-au tratat ca pe ultimii oameni. Într-o zi eram cu fata în fața blocului și am crezut că este ceva mort pe aici, dar, când am intrat în bloc, mi-am dat seama că mirosul venea din scara blocului. Unei vecine de la etajul zece i-au intrat șobolanii în casă.
Au mers oamenii la primărie, la Sanepid, dar nu a venit nimeni până acum. Seara, la ghenă chițcăie șobolanii… În baie vine miros greu. Degeaba le spunem celor de la asociație să ne mobilizăm să stârpim focarul ăsta de infecție. Nu le pasă“, susține Carmen Dăbuleanu, proprietar.
Oamenii spun că sunt sfidați de administratorul și președintele asociației. „Pentru orice problemă mergi la asociație și încerci să porți o discuție civilizată au o replică: «vrei să-mi iei locul?» Ne spun că nu ne interesează pe noi“, a spus alt proprietar. Unii locatari susţin că, dacă își spun punctul de vedere, sunt amenințați de reprezentanții și angajații asociației de locatari.

Șobolanii merg, asociația nu-i vede

Cât despre reprezentanții Asociației de locatari nr. 7 Brazda lui Novac, președintele era în concediu, administratorul liber, iar șobolanii mergeau pe casa scării. Singurul reprezentant al asociației de proprietari care a încercat să dea lămuriri este un membru al Comitetului Executiv, Constantin Stoenac.
„Mirosul și șobolanii vin de la toboganul de gunoi. Aici, la ghenă, pe lângă țevi este spart și se scurge mizeria de la tomberoane în subsol și de aici vine mirosul. În plus, intră și apa pluvială care băltește în mizeria de la gunoi și miroase. Mizeria se scurge pe canalul din subsol și emană un miros greu. Nu sunt conducte sparte. Nici oamenii nu păstrează curățenia. Aruncă ciorba din oală direct la toboganul de gunoi! Și acum sunt trei șobolani la tobogan. Oamenii nu sunt interesați, mulți sunt chiriași și nu se implică. Să-i schimbăm pe cei de la asociație este ușor, dar pot să vină unii mai ai dracului. Noi trebuie să rezolvăm problema cu toboganul, dar și locatarii să fie civilizați. Nimeni nu ne ajută, noi trebuie să ne gospodărim“, a explicat reprezentantul Asociației de Locatari nr. 7 Brazda lui Novac, Constantin Stoenac.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS