10.6 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateInstanţa respinge definitiv arestarea lui Nicuşor Constantinescu

Instanţa respinge definitiv arestarea lui Nicuşor Constantinescu

Contestaţia lui Nicuşor Constantinescu faţă de arestarea preventivă dispusă de Tribunalul Capitalei, la propunerea DNA, a fost admisă, marţi, de Curtea de Apel Bucureşti (CAB), decizia fiind definitivă, potrivit Mediafax.
Prin decizia de marţi, CAB a respins înlocuirea controlului judiciar, dispus iniţial în cazul lui Constantinescu, cu arestul preventiv.
Instanţa a stabilit, de asemenea, că preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, aflat în SUA, a stat în mod legal în afara ţării între 18 iunie şi 1 iulie.
În aceste condiţii, mandatul european de arestare emis pe numele lui Nicușor Constantinescu rămâne fără obiect.
După judecarea contestaţiei, avocaţii lui Constantinescu au declarat că viza prin care acesta mai poate rămâne pe teritoriul SUA va expira la începutul lunii octombrie.

Pe de altă parte, Consiliul Judeţean Constanţa a transmis, tot marţi, noi documente medicale pentru a demonstra că Nicuşor Constantinescu nu poate fi adus în România, unul din documente fiind o scrisoare semnată de un medic român care susţine că şeful CJ mai are nevoie de tratament şi intervenţii chirurgicale.

Nicuşor Constantinescu a fost dat în urmărire internaţională, printr-o hotărâre din 7 iulie a Tribunalului Bucureşti, care a dispus, totodată, emiterea unui mandat european de arestare pe numele acestuia. În aceeaşi zi, apărătorul lui Constantinescu a contestat cele două decizii la Curtea de Apel Bucureşti.

Nicuşor Constantinescu a fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie în trei dosare penale distincte. Într-unul dintre ele este acuzat că nu a asigurat finanţarea Centrului Militar Zonal Constanţa, în altul că nu s-a supus controlului Curţii de Conturi, iar în cel de-al treilea pentru că a atribuit nelegal terenuri.

Într-un alt dosar, şeful CJ Constanţa este cercetat pentru luare de mită şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, după ce în casa lui au fost găsite, la percheziţii, 15 cartuşe de 9 milimetri.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS