10.6 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCe ne facem cu Romexpo de Craiova?

Ce ne facem cu Romexpo de Craiova?

Centrul Multifuncțional din Craiova, unul dintre cele mai controversate proiecte ale orașului, a consumat, de la deschiderea sa din octombrie și până în prezent, aproximativ 300.000 de lei. În acest colos funcționează, la ora actuală, doar trei firme, care au închiriat cinci birouri din totalul de peste 100. Primarul Craiovei susținea că proiectul a fost prost realizat, astfel încât Centrul nu se poate da în administrarea altcuiva, însă, ulterior, viceprimarul Mihail Genoiu a afirmat că au început demersurile către ADR Oltenia și că asta ar fi posibil. Între timp, ADR spune că o astfel de administrare ar putea fi făcută dacă se respectă legislația privind egalitatea de şanse, nediscriminarea şi ajutorul de stat.

Centrul Multifuncțio­nal din Craiova, a cărei construcție a durat 27 de luni și a costat 14,27 milioane de euro, zace aproape gol în prezent. Pentru că povara „mall-ului cultural“ – așa cum este el poreclit – a fost prea mare ca să fie purtată doar de Regia Autonomă de Administrare a Domeniului Public și Fondului Locativ (RAADPFL) Craiova, regia administrează uriașa clădire în asociere cu Consiliul Local Craiova. Mai exact, municipalitatea a rămas cu obligația de a suporta cheltuielile de bună funcționare, facturi și reparații din uzura normală.
Acestea au scos din vistieria locală, de la deschiderea centrului din luna octombrie 2013 și până la sfârșitul lunii iunie anul acesta, 267.326,07 lei. Defalcat, vorbim despre 192.502,54 lei pentru energia electrică, 71.347,61 pentru gaze, cheltuieli cu apa și canalizarea în valoare de 942,42 lei și costuri pentru salubritate de 2.533,50 lei. La acestea se adaugă costurile cu personalul și alte cheltuieli.

Surse de venit – evenimente și… cinci spații închiriate

Dacă primăria se ocupă de întreținere și utilități, RAADPFL încasează veniturile obținute din chirii. Doar trei firme au găsit potrivit să-și închirieze birouri aici, în prezent fiind cinci spații ocupate din totalul de 137. Firmele respective sunt SC Raioga SRL – care a închiriat trei birouri -, Asociația Cluster „Oltenia Construct“ și SC GMC Activ SRL Craiova.
Ca să ne facem o idee despre ce înseamnă asta din punct de vedere financiar, trebuie să aruncăm o privire peste tarifele aprobate de consiliul local. Conform HCL nr. 264/2014, chiriile sunt de 0,8 euro/mp/zi pentru un stand exterior fără pavilion și de un euro/mp/zi pentru un stand exterior cu pavilion. În ceea ce privește spațiile pentru alimentație publică, acestea au tarife de doi euro/mp/lună (spațiu exterior), de trei euro/mp/lună (spațiu interior) și de patru euro/mp/lună (spațiu interior cu punere la dispoziție a oficiului amenajat). În Centrul Multifuncțional mai există o sală de conferințe de 135 de locuri, care poate fi închiriată cu prețul de 105 euro/zi. Toate tarifele amintite sunt fără TVA. În ceea ce privește câștigurile semnificative, amintim Târgul Expoflora, organizat în perioada 30 mai – 1 iunie, care a adus în bugetul RAADPFL Craiova 13.479,70 lei.

Schimbare de administrator pentru Centru?

Administrația locală pare să nu găsească o utilitate acestei megaconstrucții cu subsol, parter, două etaje și înălţime de 27 de metri. Primarul Craiovei, Lia Olguța Vasilescu, a declarat, cu ocazia bilanțului de doi ani de mandat din data de 7 iulie, că niște investitori britanici ar dori să administreze giganticul Romexpo de Craiova. „Toate investițiile care s-au făcut până acum în Craiova sunt, din păcate, o greutate pe bugetul public. Mă refer aici la Centrul Multifuncțional, unde am găsit o variantă prin biroul nostru de afaceri pe care l-am deschis la Southampton. Un grup de investitori din Marea Britanie ne-a făcut o cerere scrisă că vor să administreze acest centru multifuncțional, urmând chiar să plătească o chirie municipalității. (…) Am scos la licitație câteva spații de acolo, nu a dat nimeni buzna ca să vină să le ocupe. Proiectul a fost gândit foarte prost de la început, astfel încât nu se poate da în administrare ca municipalitatea să se aleagă totuși cu ceva. Nu doar să plătești bani foarte mulți, ci chiar să îți permiți să ceri chirie“, a spus Vasilescu.
Ulterior, însă, viceprimarul Craiovei, Mihail Genoiu, a explicat că s-au reluat formalitățile către Agenția de Dezvoltare Regională (ADR) Sud-Vest Oltenia pentru a putea schimba administratorul. „Singurul lucru pe care îl pot spune este că am încercat să găsim totuși o soluție de administrare profesională și cred că o vom găsi, până la urmă. Am reluat demersurile de a putea găsi o formulă ca să poată fi administrat de investitorii britanici sau oricare alții. Pentru aceasta, am luat legătura cu ADR Sud-Vest Oltenia“, a declarat Genoiu.

ADR spune că se poate

Conform unui răspuns oferit GdS de către ADR Sud-Vest Oltenia, beneficiarul unui proiect are obligația să respecte angajamentele asumate în cererea de finanțare. Atribuirea administrării unei alte structuri decât cea menționată în cererea de finanțare ar conduce la necesitatea reevaluării indicatorilor economico-financiari care au stat la baza declarării eligibilității și contractării proiectului.
Totuși, se arată în răspuns, „în urma solicitării făcute de Unitatea Administrativ-Teritorială (UAT) Craiova catre Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Regional din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice s-a comunicat că administrarea Centrului Multifuncțional prin intermediul unei societăți comerciale ar putea fi făcută cu condiția respectării din partea UAT Craiova a prevederilor legislaţiei comunitare şi naţionale în domeniul egalităţii de şanse, nediscriminării şi ajutorului de stat“. Pe scurt, pentru darea într-o nouă administrare a Centrului Multifuncțional ar trebui organizată o licitație publică.
ADR S-V Oltenia a mai specificat că, în conformitate cu Ghidul Solicitantului, „beneficiarul trebuie să cunoască faptul că, dacă pe perioada de valabilitate a contractului intervin modificări de natură să afecteze obiectivul proiectului sau modificări care afectează condiţiile de eligibilitate prevăzute pentru cererea deschisă de proiect în cadrul căreia s-a obţinut finanţarea nerambursabilă, proiectul poate fi declarat neeligibil pentru finanţare, finanţarea nerambursabilă se va sista, iar sumele acordate până în acel moment se vor recupera în conformitate cu legislaţia naţională şi prevederile contractuale“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS