13.1 C
Craiova
joi, 18 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateBustul lui Tudor Vladimirescu a ajuns o monstruozitate

Bustul lui Tudor Vladimirescu a ajuns o monstruozitate

Starea precară în care se află bustul lui Tudor Vladimirescu, așezat pe frontispiciul clădirii în care funcționează Grădinița cu program prelungit nr. 21, îi indignează pe craioveni, în condițiile în care pe străzile urbei apar tot felul de statui, spre a „colora“ peisajul.

Gazeta de Sud a primit în urmă cu câteva zile o sesizare din partea unui cetățean al urbei, care ne aducea la cunoștință faptul că pe frontispiciul clădirii în care funcționează astăzi Grădinița cu program prelungit nr. 21, bustul eroului național Tudor Vladimirescu este într-o vizibilă stare de degradare.
„Acel artist care a executat «Doamna cu umbrela», «Studentul neîndemânatic», «Bărbatul care citește ziarul»  nu poate să refacă chipul eroului național Tudor Vladimirescu? Oare ar costa mult? Dacă nu se poate reface chipul, să hotărască aceia în măsură să dea jos bustul rămas, care apare ca o monstruozitate! Tindem doar spre o capitală culturală europeană! Noroc că prichindeii care merg la grădinița respectivă nu pot vedea fața desfigurată a bustului; vor crede că este un baubau. Aceștia vor face primii pași în cunoașterea istoriei patriei cu eroi desfigurați“, a scris cititorul nostru.

În căutarea soluției

Conducerea Grădiniței cu program prelungit nr. 21 cunoaște situația și a încercat în 2013 să găsească o rezolvare a problemei. „Situația în care se află bustul ne este cunoscută. Degradarea este cauzată de trecerea timpului. Așa a fost preluat de la școala care a funcționat înainte în acest imobil. Am solicitat în scris în septembrie 2013 Muzeului Olteniei să ne trimită un specialist care să evalueze monumentul ca să se poată realiza un deviz estimativ pe care să-l înaintăm primăriei. Noi funcționăm într-o clădire care aparține municipalității. Nu dispunem de fonduri pentru a rezolva situația“, a precizat Mia Dinu, directorul instituției de învățământ preșcolar.
Muzeul Olteniei a trimis un reprezentat al instituției care a confirmat faptul că monumentul de for public se află într-o stare de degradare, dar, din păcate, reabilitarea unor astfel de busturi nu intră în atribuțiile muzeului.
„Am primit solicitarea din partea grădiniței. Ţuţu Bărbulescu, şeful Laboratorului de Restaurare şi Conservare al Muzeului Olteniei Craiova, a mers la fața locului și mi-a adus la cunoștință faptul că nasul statuii nu mai există. Dar, din păcate, nu este de competența Muzeului Olteniei să reabiliteze astfel de monumente. Noi nu avem astfel de specialiști“, a declarat Florin Ridiche, directorul Muzeului Olteniei.
Însă, bustul lui Tudor Vladimirescu privește spre contemporaneitate nu numai fără nas, dar și fără gură, aducând mai mult cu un personaj din filmele SF.
Și, totuși, o soluție există. Craiova are un specialist avizat de Ministerul Culturii și Cultelor care poate să redea monumentelor de for public, așa cum este și bustul lui Tudor Vladimirescu, imaginea pe care o merită. Numele său este Emilian Popescu, după cum au declarat reprezentanții Direcției Județene pentru Cultură, Culte și Patrimoniu Cultural Național Dolj. Ca atare, Grădiniţa cu program prelungit nr. 21 trebuie să se adreseze Direcției Județene pentru Cultură, Culte și Patrimoniu Cultural Național Dolj pentru a face devizul, iar Primăria Craiova trebuie să plătească specialistului care reface bustul.
Între timp, statuile moderne își fac loc în oraș, creând un tablou al contrastelor cu vechile monumente șubrezite de trecerea nemiloasă a anilor.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS