3.9 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateAlpinişti din Spania, implicaţi în lucrările din Defileul Jiului

Alpinişti din Spania, implicaţi în lucrările din Defileul Jiului

Compania Copisa Constructora Piraneica a adus 40 de alpinişti din Spania pentru a consolida versanţii din Defileul Jiului. Complexitatea lucrărilor i-a determinat pe constructori să solicite un nou termen de finalizare a contractului.
„Se montează plasa, se forează în stâncă, se fixează stâncile. Plasa este pentru ca bucăți mici din stâncă să nu cadă pe șosea. Nu este ușor să lucrezi la 30-40 de metri înălțim“, a spus Ion Tudor, șeful Secției Drumuri Naționale Târgu Jiu.
Pentru executarea lucrărilor, constructorul a cerut prelungirea perioadei de restricţii. Până pe 30 iunie 2014, în județul Gorj, din cauza lucrărilor, se întrerupe circulația rutieră pentru toate categoriile de autovehicule pe DN 66 Bumbeşti Jiu – Petroşani, de luni până sâmbătă, în intervalele orare 6.00 – 12.00 şi 14.30 – 20.30. În perioadele în care traficul rutier nu este întrerupt, se circulă în regim de şantier, cu restricţii, semaforizat. Pentru finalizarea lucrărilor la carosabil, constructorul cere prelungirea perioadei cu restricţii, până în noiembrie, însă după un nou program. Proiectul are o valoare de aproape 185 de milioane de lei, acesta fiind câştigat de un consorţiu condus de societatea spaniolă Copisa Constructora Piraneica. Lucrările de reabilitare a DN 66, între Petroşani şi Bumbeşti-Jiu, trebuie finalizate în 48 de luni.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS