22 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateMisiunea Eulex în Kosovo, prelungită până în 2016

Misiunea Eulex în Kosovo, prelungită până în 2016

Uniunea Europeană a prelungit până în anul 2016 mandatul Misiunii de poliţie şi justiţie Eulex, care vizează, de doi ani, consolidarea instituţiilor şi statului de drept în Kosovo, informează Mediafax.ro. „Misiunea se va concentra pe consolidarea capacităţilor în Kosovo, pe securitate şi pe aplicarea acordurilor încheiate în cadrul dialogului între Belgrad şi Priştina”, se arată într-un comunicat al Uniunii Europene. Misiunea Eulex va avea, de asemenea, şi rolul de accelerare a transferului atribuţiilor instituţiilor locale în domeniile justiţiei.

Lansată în 2008, la câteva luni după proclamarea independenţei Kosovo, Eulex are aproximativ 2.000 de membri locali şi internaţionali din cele 28 de state membre ale Uniunii Europene, precum şi din Canada, Statele Unite ale Americii şi Elveţia.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS