DNA îi impută primarului din Calafat 400.000 de euro



CL Calafat se constituie parte civilă în procesul penal al primarului Mircea Guţă. Controlorii financiari au consemnat alte nereguli la Primăria Calafat, după verificările derulate în 2013.

Pe 11 februarie 2014, procurorii DNA au dispus începerea urmăririi penale faţă de Mircea Guţă, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu şi luare de mită. Procurorii anticorupţie au efectuat cercetări „cu privire la achiziţionarea mai multor bunuri fără respectarea prevederilor legale, având drept consecinţă prejudicierea CL Calafat“. În acelaşi dosar, s-a dispus începerea urmării penale faţă de Constantin Coman, Ştefan Coman, Robert Rădulescu şi Marinel Rădulescu, pentru complicitate. Numele celor implicaţi în dosar sunt legate de două societăţi comerciale de la care Primăria Calafat a făcut mai multe achiziţii în perioada 2008 – 2011. Prin achiziţionarea de bunuri supraevaluate de la SC Bricomat SRL, SC Perhart Instal SRL şi SC Agmeb Materiale SRL, bugetul municipiului a fost prejudiciat cu suma de 1,6 milioane de lei (400.000 de euro), spun procurorii DNA. În consecinţă, aceştia au trimis o adresă către CL Calafat, cerând municipiului să comunice dacă se constituie parte civilă în procesul penal al primarului. Interesant este răspunsul primit. Administratorul public al oraşului, Dan Vârtopeanu, a răspuns că „nu se constituie parte civilă în procesul penal, urmând să acţioneze pe cale civilă, dacă va fi cazul“. „În conformitate cu legea, există două căi: una este în cadrul procesului penal, alta în cadrul unui proces civil. Eu nu am comunicat că nu ne constituim. Am spus că ne vom constitui în cadrul unui proces civil“, a declarat acesta pentru GdS. Întrebat dacă răspunsul său se bazează pe o hotărâre de CL, Constantin Bădoiu, juristul CL Calafat, a precizat: „Nu ştiu dacă are prea mare importanţă o hotărâre a CL, cred că ulterior s-a trimis o adresă către DNA, dar ce decizie au luat, nu ştiu“. De altfel, DNA consideră că administratorul nu are competenţe în această problemă şi a revenit cu o nouă adresă către CL. „La iniţiativa a o treime din consilierii locali, CL s-a întrunit într-o şedinţă extraordinară pe 5 aprilie 2014 şi a hotărât constituirea municipiului ca parte civilă în procesul penal“.

Ce au descoperit controlorii financiari

GdS a detaliat cazul achiziţiilor supraevaluate de la Calafat („De ce-l urmăreşte DNA pe primarul din Calafat“ – 14 martie 2014), dând exemplul unor facturi ce totalizau 145.000 de euro emise de trei firme din Drăgăneşti-Olt, pentru furnizarea de materiale. Printre produsele livrate se găseau şuruburi la preţul de 0,5 lei/bucata, cloramină la 93 lei/kg, pelerine de ploaie la 300 lei/bucata sau pubele de gunoi facturate pe componente, care ajungeau la 1.630 euro/bucata. Numai o roată de pubelă valora în facturi aproximativ 500 de lei.


Constantin Coman („Dacul“), bulibaşa romilor din Drăgăneşti-Olt, apare într-un alt dosar de corupţie, fiind trimis în judecată alături de Paulică Neagoe, primarul localităţii Ţuglui. Primarul Mircea Guţă nu a putut fi contactat pentru un punct de vedere asupra acestui caz. GdS dorea să cunoască punctul de vedere al primarului şi în cazul unor deficienţe găsite de controlorii Curţii de Conturi (CC) în timpul verificărilor derulate în perioada 16 aprilie – 27 iunie 2013, pentru anul financiar 2012. Potrivit CC, primăria nu a elaborat şi nu a supus aprobării CL Calafat bugetul general consolidat al unităţii administrativ-teritoriale în anul 2012. De asemenea, în perioada 2008 – 2012, primăria nu a emis/avizat în toate cazurile autorizaţii privind desfăşurarea activităţii de alimentaţie publică pentru restaurante şi baruri şi, implicit, nu a fost încasată suma de 48.000 de lei. Controlorii au consemnat şi mai multe plăţi nelegale, pentru care nu existau documentele justificative, printre care 65.000 de lei pentru SC Evaluare Întreprinderi Audit SRL Craiova; 39.000 de lei către Eripa SA, pentru turnarea de covor asfaltic; 77.000 de lei către Semcor SRL, pentru colectarea şi transportul deşeurilor; 86.000 de lei către Grup Primacons SRL, pentru o clădire administrativă.

Primăria a primit o amendă de 40.000 de lei din partea Autorităţii Naţionale pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice (ANRMAP) pentru că a subevaluat şi divizat contractul de reparaţie a străzilor. CC a descoperit că unitatea a decontat şi suma de 16.000 de lei pentru realizarea cu muncitori zilieri a unei rampe la Golenţi, însă investiţia nu se regăsea pe teren. Alte cheltuieli nelegale ar fi fost cele cu carburanţii (12.000 de lei) şi deplasările în străinătate (11.000 de lei).



Comenteaza acum

Alte stiri

6 iunie 2018

Doljeni prinşi la volan aproape de comă alcoolică

Poliţişti din cadrul Poliției Orașului Dăbuleni au depistat, marţi, 5 iunie, ora 18.30, un bărbat de 36 de ani, din comuna Călărași, judeţul Dolj, care conducea un autoturism pe drumurile publice din Dăbuleni. În urma testării cu aparatul ...

Sumarul ediției de miercuri, 4 iunie 2014

Actualitate

» Parcări de reşedinţă mai ieftine
» Senatorii – vot împotriva înfiinţării Muzeului Naţional „Brâncuşi“
» DNA îi impută primarului din Calafat 400.000 de euro
» Întreruperi energie electrică de mâine
» Bancul zilei
» Cardiologii craioveni, interesați de viitoarea clinică de specialitate
» Cinci trenuri de călători vor circula suplimentar de Rusalii
» Palmaresul Festivalului Internaţional de Literatură „Tudor Arghezi“
» Prima ediţie a Sărbătorii căpşunelor de Polovragi
» Europarlamentarul Marian-Jean Marinescu, reales vicepreședinte al Grupului PPE
» Ponta se va întâlni cu şeful Pentagonului

Local

» Cursuri de conducere defensivă la Craiova, 13-15 iunie 2014
» Stadioanele cu nocturnă şi Centrul „Brâncuşi“ primesc finanţare
» Povestea craiovencei care a câştigat European Business Awards
» La mâna administratorilor care i-au furat
» Tânăr înjunghiat într-o toaletă din Electroputere Parc
» Vicepreşedintele PSD Mehedinţi şi soţia sa, ridicaţi de poliţişti
» Drumurile către Fântânele şi Târnava, pline de hârtoape
» Ile Păşcălău, condamnat definitiv la şapte ani de puşcărie
» Ucişi de Săgeata Albastră
» Fructele şi legumele nu mai sunt ce erau odată

Dolj

» Patronii doljeni, neinteresaţi să angajeze elevi sau studenţi
» Proiectele CJ Dolj contribuie la creşterea turismului în regiunea Olteniei

Gorj

» Elevă dispărută de acasă
» Gorj: Opt tone de alimente pentru sinistraţii din Serbia
» Gorj: Furt la CFR
» Gorj: Două eleve au dispărut de acasă

Sport

» Fotbal – România a pierdut amicalul cu Algeria
» Fotbal – Comisia de Disciplină a amânat din nou decizia în cazul CSU Craiova
» Meci de vacanţă pentru FC Olt Slatina
» Au plecat trei jucători de la Pandurii
» Tricolorii înfruntă Algeria
» Aristică Cioabă dă Omanul pe Kuweit
» Peste 100 de sportivi la Cupa Palatului Copiilor
» Spadasinele au ocupat tot podiumul la Skopje
» Elevii Şcolii „Alexandru Macedonski“, deschişi către sport
» Duşuri reci pentru atleţii craioveni
» Halep luptă pentru semifinalele de la Roland Garros
» Fotbal – FC Olt Slatina – ASA Târgu Mureș, scor 1-0, în Liga a II-a
» Tenis – Simona Halep s-a calificat în premieră în semifinalele turneului de la Roland Garros
» Fotbal – Ştefan Radu vrea să plece de la Lazio

Bani & Afaceri

» Modernizare da, vânzare ba
» O afacere cu soluţii IT pentru agricultură

Sanatate

» Unii stomatologi, nemulţumiţi de banii primiţi de la CAS
» Gorj: 35 de miliarde pentru SJU

Educatie

» FSLI solicită suplimentarea sumelor acordate profesorilor care corectează la Bacalaureat
» Programul European de Cercetare Horizon 2020, prezentat la Craiova

Magazin

» Horoscop

Opinii

» Atenţie la Ponta, Voiculescu şi Ghiţă! Iarăşi nu e bine
» UN PARADOX I

Top