10 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateRăzboiul psihologic dintre rafturi

Războiul psihologic dintre rafturi

Când ieşim dintr-un supermarket, căutând în uriaşul bon de casă eroarea pe care vânzătoarea cu siguranţă a comis-o, constatăm aproape întotdeauna că am cumpărat mult mai multe lucruri decât intenţionam. Iar atunci începem să dăm vina ba pe neatenţie, ba pe faptul că nu am putut rezista în faţa ispititoarelor produse. Însă adevărul este că din momentul în care coborâm din maşină şi până în momentul în care plecăm spre casă, destinul nostru deja a fost scris, relatează lastampa.it.
Specialiştii care cunosc în profunzime mintea umană au pregătit printre rafturile magazinului un adevărat război psihologic din care este foarte dificil să ieşi teafăr. Asociaţia britanică a consumatorilor „Which?“ a decis să verifice mai îndeaproape modul în care oamenii care iniţial doresc să achiziţioneze doar câteva produse, reuşesc la final să plece cu coşul plin de cu totul alte mărfuri. Astfel, s-a constatat că traseul pe care îl urmărim în magazin este plin de capcane care se folosesc de subconştientul nostru astfel încât să lăsăm la casă mult mai mult decât ne propusesem iniţial. Munca de convingere începe în parcare, unde panourile uriaşe şi afişele anunţă oferte. De obicei, acestea sunt de culoare roşie. Chiar dacă nu le observăm, mintea noastră şi le va aminti atunci când vom fi înăuntru.

Experiment cu privirea

Pentru a înţelege mai bine cum merg lucrurile după ce am intrat în magazin, specialiştii de la „Which?“ au ales un grup de voluntari, echipându-i cu un aparat care  le monitoriza privirea. Astfel, s-a observat că panourile atârnate la intrare sunt mai întotdeauna observate de vederea periferică, pentru că sunt într-o uşoară mişcare. Iar această mişcare unduioasă, ispititoare, ne determină să ne întoarcem la raft, deşi trecusem de acesta.  
Obiectivul supermarketului este de a-i convinge pe oameni să petreacă aici cât mai mult timp posibil, aşadar „incursiunea“ printre rafturi trebuie prelungită cât mai mult cu putinţă. Aproape toţi când mergem la supermarket ne propunem să nu ne întindem prea mult cu cumpărăturile şi să ne întoarcem acasă cât mai repede. Dar socoteala de acasă nu se potriveşte cu cea din târg. Iar războiul psihologic începe încă de la intrare, unde sunt amplasate produsele proaspete de sezon. Prezenţa fructelor, legumelor şi salatelor, plus muzica melodioasă creează o senzaţie de linişte într-o atmosferă care inspiră o viaţă sănătoasă şi calitate. Oricât am fi de grăbiţi, încetinim. Totul este astfel aranjat încât să ne simţim în elementul nostru şi să avem senzaţia că ne aflăm într-un mediu mai intim. Odată liniştit, consumatorul porneşte pe un traseu deja stabilit, de-a lungul căruia lucrurile nu sunt însă acolo unde ar fi logic să fie: de exemplu, pâinea lângă carne, lapte, ouă, etc. Alimentele uzuale sunt de obicei situate la distanţă unele de celelalte, astfel încât cumpărătorul este nevoit să se mai plimbe printre rafturi până găseşte produsele dorite. Preţurile unui produs, de exemplu, vinul, cresc de la stânga spre dreapta pentru că ochii noştri analizează poliţele ca paginile unei cărţi. Preţurile cresc treptat, pentru a face acceptabilă mărirea, iar la final ajungem să cumpărăm ceva de la mijloc, eliminând sticlele cele mai scumpe, dar şi pe cele mai ieftine.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS