11.4 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateGorj: Transaplina se va deschide la începutul lunii iunie

Gorj: Transaplina se va deschide la începutul lunii iunie

DN 67 C Transalpina nu va fi deschisă mai devreme de 1 iunie, în unele zone zăpada atingând o înălțime chiar și de doi metri, a declarat vineri, pentru Agerpres, șeful Secției Drumuri Naționale Târgu Jiu, Ion Tudor.

Drumarii gorjeni vor interveni pe o distanță de 10 kilometri, până la Obârșia Lotrului, cu utilaje proprii, iar dacă va fi nevoie se va apela și la Secțiile de Drumuri Naționale Vâlcea și Mehedinți.

Ion Tudor a explicat că cei care vor tranzita drumul când acesta va fi deschis trebuie să fie precauți, pentru că lucrările nu au fost finalizate în zonă.

„Nu va fi ușor, nu vom putea folosi frezele pentru că sunt mulți bolovani în zăpadă, dar așa cum am rezolvat anul trecut vom rezolva și în acest an. Interesul nostru este să deschidem drumul cât mai repede, dar trebuie să ținem cont că este șantier, este totuși un drum neterminat, sunt încă destul de multe probleme de rezolvat legate de siguranța rutieră și semnalizare, marcaje vrem să facem cât de repede se poate și dacă se poate, acolo unde vom avea posibilitatea, să punem și parapeți.

Vom încerca să asigurăm cât mai multe elemente de siguranță rutieră. În niciun caz nu discutăm de deschiderea drumului mai devreme de 1 iunie, dar puțin probabil să fie 1 iunie”, a spus Ion Tudor.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS