10.6 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitate3.000 de tichete pentru rablele instituţiilor publice

3.000 de tichete pentru rablele instituţiilor publice

Preşedintele Adminis-trației Fondului pentru Mediu, Adrian Gearâp, a dispus deschiderea sesiunii de depunere şi validare a dosarelor pentru persoanele juridice şi instituțiile publice din Programul de stimulare a înnoirii Parcului auto național 2014, începând cu 30 aprilie 2014, se arată într-un comunicat al Administraţiei Fondului pentru Mediu.
Anul acesta, Administraţia Fondului pentru Mediu a alocat 3.000 de tichete pentru persoane juridice şi instituţii publice. Tichetele vor fi alocate electronic, în sistemul informatic gestionat de Administraţia Fondului pentru Mediu.
Dosarele se vor depune la sediul Administrației Fondului pentru Mediu, iar termenul-limită de depunere a acestora este 1 septembrie 2014.
Persoanele juridice şi instituțiile publice interesate pot consulta Ghidul de finanțare publicat pe site-ul instituției noastre, în care sunt prevăzute atât condițiile de eligibilitate, cât şi documentaţia necesară pentru înscrierea în program.
Lista persoanelor juridice şi a instituțiilor publice validate să participe în programul „Rabla 2014“ va fi publicată pe site-ul instituției (www.afm.ro).

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS