24.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateIarna nu se dă bătută la Rânca

Iarna nu se dă bătută la Rânca

Iarna şi-a reintrat în drepturi în zona montană Rânca. Ninsoarea a început în noaptea de luni spre marţi, iar zăpada s-a aşternut într-un strat subţire, de doi-trei centimetri, pe toate pârtiile, însă în zona de creastă măsoară câteva zeci de centimetri. Ion Tudor, şeful Secţiei Drumuri Naţionale Târgu Jiu, a declarat ieri că pe DN 67C, Novaci – Rânca, între kilometrii 26+000 – 34+800, zăpada era tocată, însă, nu se intervine cu utilaje decât în cazul în care e vorba de cantităţi mai mari de zăpadă: „Dacă vor mai scădea temperaturile, vom împrăştia material antiderapant. În cazul în care pe drum se va aduna mai multă zăpadă, vom acţiona şi cu utilajele. Avem disponibile în zonă patru-cinci utilaje care pot interveni oricând la curăţarea drumului. Deocamdată, încă e iarnă la Rânca, dar după Paşte probabil că se va încheia oficial sezonul de iarnă“.
Eugen Măruţă

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS