10.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateWeekend cu mitinguri la Târgu Jiu

Weekend cu mitinguri la Târgu Jiu

Vineri şi sâmbătă se anunţă zile de proteste la Târgu Jiu. Atât reprezentanţii Federaţiei Naţionale Mine Energie (FNME), cât şi Organizaţia Judeţeană a PDL Gorj au primit aprobare pentru a organiza mitinguri. Primăria Târgu Jiu a autorizat protestul Federaţiei Naţionale Mine Energie, care va avea loc sâmbătă, 5 aprilie. La mitingul sindicatelor din cadrul Federaţiei Naţionale Mine Energie vor participa aproximativ 1.000 de persoane. În acest sens, a fost încheiată o înţelegere verbală între conducerea Federaţiei Naţionale Mine Energie şi şefii Federaţiei Univers pentru o participare comună la protestul care va avea loc în centrul municipiului Târgu Jiu, în apropierea sediului Diviziei Miniere, începând cu ora prânzului. Sindicaliştii din cadrul Federaţiei Naţionale Mine Energie sunt nemulţumiţi de faptul că administraţia Complexului Energetic Oltenia refuză negocierea actului adiţional la contractul colectiv de muncă şi nu respectă hotărâri judecătoreşti definitive, în ceea ce îi priveşte pe unii angajaţi. Dan Pârvulescu, vicepreşedintele FNME, a declarat că s-ar putea renunţa la protest dacă se va intra la discuţii cu managerul Complexului Energetic Oltenia, Laurenţiu Ciurel. Acesta din urmă a anunţat însă că nu va sta de vorbă cu nici unul dintre liderii Federaţiei Naţionale Mine Energie.

Miting PDL vineri cu 1.500 de participanţi

Primăria Târgu Jiu a autorizat şi mitingul PDL Gorj, după ce solicitarea pentru organizarea acestuia pe 27 martie a fost respinsă. Democrat-liberalii vor mărşălui prin municipiu, începând cu ora 17.00, timp de două ore, pe traseul Interex- Piaţa Mare- Piaţa Prefecturii. La mitingul programat vineri vor participa aproximativ 1.500 de persoane. „Prin aceste acţiuni, PDL Gorj vrea să atragă atenţia asupra derapajelor actualului executiv şi să amendeze măsurile luate de guvernul Ponta, măsuri iresponsabile, care au determinat sufocarea cetăţenilor ţării cu zeci de impozite şi taxe şi pierderea a zeci de mii de locuri de muncă. Numai în judeţul Gorj, peste 1.000 de persoane au rămas fără locuri de muncă, de la venirea USL la guvernare, în februarie 2014 fiind înregistraţi la Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Gorj 12.107 şomeri. USL a oferit României cele mai incompetente guverne, iar Ponta și Antonescu au păstorit cea mai cinică guvernare: în timp ce se lăudau cu creștere economică, băgau mâna adânc în buzunarul românilor prin noi taxe și impozite. La mitingul de protest vor participa şi liderii Partidului Democrat-Liberal, printre care preşedintele Vasile Blaga, europarlamentarii PDL Theodor Stolojan, Marian-Jean Marinescu şi Traian Ungureanu. PDL Gorj a primit astăzi autorizaţie pentru a organiza mitingul, după ce solicitarea noastră anterioară a fost respinsă de autorităţile locale care au invocat o dispoziţie din 2012 a primarului municipiului Târgu Jiu, Florin Cîrciumaru, care interzicea organizarea adunărilor publice în Piaţa Prefecturii. Din martie, PDL Gorj a depus la Primăria Târgu Jiu, trei cereri de autorizare, iar autorităţile locale au aprobat mitingul, abia după ce PDL Gorj a atacat în instanţă dispoziţia primarului şi a sesizat cinci ONG-uri, printre care Active Watch şi Freedom House cu privire la această Dispoziţie discreţionară, care nu a funcţionat de la emiterea sa, decât în cazul PDL. PDL Gorj a dus o adevărată luptă pentru a obţine autorizarea şi a demonstrat şi de această dată că este o formaţiune care îşi duce la bun sfârşit demersurile pentru a-şi atinge obiectivele“, se menţionează într-un comunicat de presă al PDL Gorj.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS