„Așa am impresia că trăiesc, că îmi fac datoria, doar așa, scriind“

Autori


Gabriel Chifu, vicepreşedinte al Uniunii Scriitorilor din România, a radiografiat pentru GdS cariera sa literară de până acum, dar a făcut referiri şi la viaţa literară din Craiova, susţinând că autoritățile locale ar trebui să-și reconsidere prioritățile și să includă în planurile lor și literatura vie de azi.  

Ion Jianu: Parafrazând, într-un fel, titlul volumului dumneavoastră de debut („Sălaş în inimă“, 1976, Premiul de debut al Uniunii Scriitorilor), ce au însemnat pentru elevul şi studentul Gabriel Chifu… sălaşurile din acei ani, Calafatul şi apoi Craiova? Este reală informaţia că aţi debutat la un cenaclu Flacăra al lui Adrian Păunescu, care a avut loc în sala Filarmonicii din Bănie?

Gabriel Chifu: Ce au însemnat aceste locuri? Cum să răspund ca să nu mă înec în patetisme și în clișee lipsite de substanță? Nu știu. Spun doar: Totul, lumea mea, însăși lumea. Există o formidabilă nostalgie a începuturilor, legată, bănuiesc, de capacitatea ieșită din comun a spațiului natal, a primilor ani de viață de a ne alimenta apoi, necontenit, existențele cu o excepțională energie benefică, de natură subtilă. Eu am mutat deja, de mult și pentru totdeauna, aceste locuri și acele timpuri în lăuntrul meu. Mi le-am apropriat, sunt ale mele, sunt înăuntru. Nici nu mai trebuie să vin efectiv aici, la Craiova sau la Calafat, ca să le regăsesc. Căci mi-au devenit realitate sufletească și mentală, ele constituie sistemul meu de referință, modelul meu personal, grila prin care privesc și cântăresc tot restul, feluri de a fi, locuri și oameni. Tot ce cunosc, tot ce văd acum, la noi și aiurea, eu pun în cumpănă cu aceste locuri și cu acei ani. Iată, tocmai am încheiat un roman, intitulat „Punct și de la capăt“. În ficțiunea mea literară, regiunea natală, fie că apare cu numele său, fie că apare cu nume schimbat, este prezentă ca topos sine qua non, ca miez, centru al universului: dacă se întâmplă ceva, eu neapărat aici așez poveștile.

Cât despre debut, nu, n-am debutat unde spuneți. Așa cum am amintit în alte rânduri, am debutat, la cincisprezece ani, cu o poezioară în revista „Licăriri“, a liceului meu (Colegiul „Carol I“, din Craiova), iar în presa mare, trei ani mai târziu, în „România literară“, descoperit de Geo Dumitrescu. E adevărat însă că am citit la cenaclul Flacăra poezii patriotice – eram pe atunci naiv și influențat de Geo Dumitrescu, ca și de Maiakovski și eram, totodată, apropiat de poetul Adrian Păunescu, care jucase un rol important în mica mea biografie literară, pe cale de a se constitui. Poetul, prezență prodigioasă, cu acea putere de seducție oratorică binecunoscută, venise la o întâlnire cu elevii liceului nostru (unde fusese cândva el însuși elev!). A purtat un dialog cu noi, copiii aflați în sala de festivități a prestigioasei școli (astăzi, sala Operei din Craiova), iar eu l-am întrebat ceva pornind de la romanele lui Dostoievski, „Idiotul“ și „Frații Karamazov“. Lui i-a plăcut atât de mult ce am zis eu încât a cerut sălii să se ridice și să mă aplaude. Am primit uimit și intimidat ropotele de aplauze, dar recunosc că a fost o confirmare exterioară de care aveam nevoie și care a contat, dându-mi curaj.

„Talentul literar a câștigat net confruntarea cu preocupările mele din sfera științifică“

I.J.: Cred că putem vorbi de un fel de paradox: aţi urmat un liceu real şi o facultate tehnică (Automatizări şi Calculatoare Craiova), dar toate drumurile v-au dus spre poezie! Dovada talentului v-a fost încă de la începuturi răsplătită (şi) de premiile revistelor „Amfiteatru“ (1975) şi „Luceafărul“ (1976)… A fost vorba exclusiv de vocaţie sau cine v-a „întors“ din drumul tehnic spre cel boem, al poeziei şi apoi al prozei şi al eseului?

G.C.: În realitate, a fost și mai și. Am urmat nu profilul real în liceu, ci chiar o clasă specială de matematică, unde erau selectați, în urma unor teste, elevii cei mai buni în domeniul matematicii și al fizicii. Pe de altă parte, chemarea mea literară se manifestase de timpuriu și puternic, aveam solide dovezi că așa stau lucrurile și eram convins că eu voi face literatură. Și atunci, ce-am căutat eu la clasa specială de matematică și apoi la o facultate care, cel puțin pe vremea aceea, era foarte dificilă și îți storcea mintea de puteri? Răspunsul e următorul: am respectat dorința părinților mei și a fratelui meu mai mare care voiau să mă pregătesc pentru o profesie „serioasă“, socotind ei că e extrem de anevoios, dacă nu chiar imposibil, să te afirmi în literatură. Apoi, a fost și un calcul al meu greșit, copilăresc: eram mult prea sigur pe forțele mele, pe înzestrarea mea, credeam că, pe urmele lui Ion Barbu și ale altora, chiar mai mari, am să fiu capabil să mă mișc în același timp pe teritorii intelectuale atât de îndepărtate unul de altul, dacă nu cumva chiar incompatibile. N-a fost așa. Talentul literar sau, măcar, atracția pentru literatură a câștigat net confruntarea cu preocupările mele din sfera științifică/ tehnică și am făcut eforturi teribile ca să termin cu bine facultatea pe care o începusem și pentru care nu aveam vocație. De îndată ce am putut, am părăsit definitiv această zonă și m-am fixat acolo de unde, în fond, nu plecasem niciodată: am practicat literatura.

I.J.: În tinereţea dumneavoastră literară v-au validat nume grele – Geo Dumitrescu, Ştefan Augustin Doinaş, Gabriel Dimisianu… Cine sunt „dumitreştii“, „doinaşii“ de astăzi, adică aceia care „girează“ debuturile, încurajează tinerii şi care ar trebui să creadă în înzestrarea scriitoricească a tinerelor generaţii?

G.C.: E o discuție lungă și complicată, care merită o dezbatere aparte. Trebuie să ne gândim la faptul că literatura în întregul ei ființează altfel decât în perioada pe care o evocați, rolul ei social s-a schimbat, generațiile noi de scriitori intră diferit în literatură, raporturile dintre generațiile literare sunt și ele altele (noi ne defineam prin admirație față de cei dinainte, pe când tinerii de azi, adesea, se definesc prin refuz!). Apoi, epoca tehnologică însăși este în mod șocant alta: am ieșit nu doar din epoca literei tipărite, a Galaxiei Gutenberg, a cărții, dar chiar și de sub imperiul vizualului, al televiziunii și ne aflăm sub stăpânirea informației virtuale, a realității virtuale, aduse de computere, de internet.

„Anii petrecuţi în Craiova, cei mai tumultuoşi…“

I.J.: După câţiva ani de peregrinări prin Bucureşti şi Petroşani (1979-1982), aţi revenit la matcă, la Craiova, cu încă două cărţi publicate la prestigioasa editură „Eminescu“ din Capitală şi deja cu un nume pe plan naţional. Şi aţi rămas în Bănie mai bine de două decenii (1983- 2005). Au fost ani de creaţie – cu 12 cărţi publicate, de poezie şi proză – cu multe premii, din care trei ale Uniunii Scriitorilor (1994, 1997, 1998), cu o implicare în viaţa revistei „Ramuri“, ca redactor, redactor-şef adjunct, redactor-şef. Cum au fost aceşti ani pentru scriitorul Chifu?

G.C.: Dacă ar fi să măsurăm, așa cum îndreptățit procedați dumneavoastră, după numărul de cărți apărute, după distincțiile literare primite, după unele semne la vedere ale activității mele de redactor al „Ramurilor“ , de președinte al Filialei din Craiova a Uniunii Scriitorilor Români, nu s-ar zice că au fost niște ani răi. Însă, ca bilanț strict personal, pot să vă mărturisesc că au fost niște ani extrem de grei, tumultuoși, bulversanți. Au fost și anii cei mai impetuoși, când am încercat să construiesc atâtea cu o dorință și o speranță de a face așa de mari că acum mi se par neverosimile. Am avut parte de încercări pe muchie de cuțit, pe diverse planuri. Ce pot să vă asigur este că oricât de fără ieșire ar fi părut situația, oricâte lovituri aș fi primit, n-am abandonat niciodată cursa, m-am ridicat de la pământ ori de câte ori am fost doborât. Și țin să vă mai mărturisesc încă un lucru: dacă ar fi s-o iau de la început, unele momente le-aș cumpăni altfel și le-aș trăi altfel. Da, am regrete și cred că am făcut greșeli.

I.J.: Dacă ar fi să scrieţi o istorie… năstruşnică a generaţiei ‘80, ce aţi sublinia în mod deosebit despre grupul de la Craiova? Ce v-a unit, ce v-a despărţit, dacă a fost cazul? În ce relaţii vă aflaţi acum cu ei?

G.C.: Cercul literar de la Craiova, din anii ‘80, care mă cuprindea și pe mine, a fost mai mic la început (era un patrulater, de fapt!) și s-a lărgit, cu timpul. Când a fost cel mai extins i-a numărat – sper să nu uit cumva vreun nume! – pe Patrel Berceanu, Constantin Barbu, Marius Ghica, Romulus Diaconescu, George Popescu, Dorin Teodorescu, Marian Drăghici, Ion Pecie, Aurel Antonie, Bucur Demetrian, Ioan Lascu, Ioana Dinulescu, Paul Aretzu, Ion Dur, Nicolae Diaconu, Florea Miu, C. M. Popa, Victor Olaru, alături de consacrații, străluciții, Eugen Negrici și Ion D. Sîrbu și toți, desigur, gravitând în jurul lui Marin Sorescu, marele scriitor recunoscut ca atare de noi, ceilalți. Mai târziu, au apărut tinerii Gabriel Coșoveanu, Nicolae Coande, Ionel Ciupureanu. Eram uniți, pe atunci, de o formidabilă, de neimaginat pasiune pentru literatură. Credința noastră, fervoarea noastră întru scris și citit erau maxime și ne făceau pe toți, oricât de diferiți am fi fost, să intrăm în rezonanță. Toți ardeam pe același rug. Ei bine, eu cred că aceasta a fost o minune. Eu așa îi păstrez în memorie pe acei prieteni de atunci: așa îl văd și acum pe acela dintre noi care era un cititor fanatic, neîntrecut, care era campionul lecturilor rare și care ne îndemna, ne antrena și pe noi, ceilalți, să-i urmăm calea, aducându-ne volume rare, xeroxate de el. Așa îl văd și acum pe acela dintre noi care preda franceza într-un mic orășel și înfrângea amarul acelor ani înhămându-se la traducerea unor texte fundamentale, într-un micuț apartament de bloc comunist, friguros. Faptul că apoi diferențele (care, oricum, existaseră mereu) ne-au despărțit, că viața sau ideile ne-au aruncat pe țărmuri separate ține cumva de omenesc, de obișnuit. Dar ceea ce consider eu că se cuvine să subliniem este miracolul pe care la un moment dat al vieții noastre am fost în stare să-l clădim și să-l locuim laolaltă.


I.J.: Din 2005 aţi plecat din „provincia“ Oltenia în Capitală, acolo unde întotdeauna răsare Soarele, în prezent fiind vicepreşedinte al Uniunii Scriitorilor şi director executiv al „României Literare“. De când v-aţi „transferat“ la Bucureşti, în „fotoliile“ Uniunii, aveţi mai mulţi prieteni sau mai mulţi duşmani?

G.C.: Dacă ar fi să mă iau după urările de bine pe care le primesc de sărbători înseamnă că am enorm, copleșitor de mulți prieteni, peste tot. Dar nu mă iau. Ce sunt sigur e că, de când trăiesc în București, pe lângă prietenii mei craioveni atât de prețioși (se știu ei care sunt!), pe lângă vechii, încercații mei prieteni literari bucureșteni, Dan Cristea, Gabriel Dimisianu, mi-am câștigat alți câțiva, de o calitate intelectuală și umană excepțională, care mi-au arătat la greu că le pasă de mine, și s-ar cuveni să-i numesc aici pe Nicolae Manolescu, Mircea Mihăieș, Adrian Popescu. Faptul că mă bucur de încrederea unor oameni de talia acestora mă onorează și mă întărește.

„Punct şi de la capăt“, roman în curs de apariţie

I.J.: Deşi sunteţi foarte ocupat cu probleme administrative etc., aţi scris destul de mult în ultimii ani, v-aţi apucat de …năstruşnicii, publicând, printre alte cărţi,  un inedit volum autobiografic, „Fragmente din năstruşnica istorie a lumii de Gabriel Chifu trăită şi tot de el povestită“.  Aţi transformat, în aceste fragmente, viaţa în literatură… În urmă cu ceva ani aţi declarat că v-ar bate gândul să rescrieţi cartea. De ce? Şi în ce fază de lucru sunteţi acum?

G.C.: Nu, nu-mi amintesc să fi afirmat că vreau s-o rescriu. Mi se pare mulțumitor scrisă: adică mi se pare că pune în pagină, cu un grad acceptabil de fidelitate, de expresivitate, intențiile mele auctoriale. Îmi amintesc însă că îmi propusesem să continuu această măruntă istorie personală a lumii, această incursiune prin straturile succesive ale vieții mele, aceste exerciții de arheologie prin memorie, cu care probabil fiecare dintre noi este dator. A ne recupera prin cuvânt propriul trecut înseamnă a ne salva, înseamnă a supraviețui. Din păcate, nu am continuat proiectul. S-au ivit alte urgențe. Am scris și am publicat, între timp, o carte de versuri, „Însemnări din ținutul misterios“. Iar de curând, așa cum mă confesam la început, am terminat lucrul la un roman, „Punct și de la capăt“, care va apărea în câteva zile la Editura „Polirom“. Scrierea acestui roman a fost un fel de alergare epuizantă, o luptă cu mine însumi, cu propriile mele limite, slăbiciuni, o probă crucială, între a fi și a nu fi, nu exagerez. Scriind încercam să-mi demonstrez că încă sunt viu. Nu o dată am avut sentimentul că n-am să pot duce la bun sfârșit lucrarea, că o să mă răpună ea sau că va ieși ceva atât de palid încât nu merită să fie publicat. Am avut de depășit numeroase obstacole: de înțelegere, de însușire a situațiilor, a personajelor, a mentalităților, într-un cuvânt a lumii pe care o descriam și care nu era lumea în care trăisem eu. Pentru un prozator, fascinant și suprem este să descrie veridic comportamente ale personajelor și scene imposibile, pe care nu le-a trăit nicicând. A fost nevoie de o adunare a tuturor forțelor lăuntrice, am muncit vreo trei ani pe ruptelea având și alte spinoase probleme pe cap, iar acum, când am terminat, mă simt stors ca o lămâie, dar și ușurat, împăcat, bucuros.

„Scriitorii din Craiova primesc prea puţin sprijin local…“

I.J.: În Craiova sunt câteva reviste literare cunoscute nu numai în Bănie, printre care „Ramuri“, „Scrisul Românesc“, „Mozaicul“, există activitatea Filialei Craiova a Uniunii Scriitorilor, există şi alte evenimente… Cum vedeţi, din Capitală, viaţa cultural-literară a Băniei?

G.C.: Cred că există în Craiova scriitori de valoare. Le cunosc foarte bine posibilitățile, sunt solidar cu ei, le cunosc și buna credință. Dar scriitorii craioveni au o mare problemă. Ei primesc prea puțin sprijin din partea autorităților locale. Știu, prin experiența mea de la Uniunea Scriitorilor, cât de mult sunt ajutați colegii lor din alte orașe ale țării și știu cât de puțin sunt susținuți cei de aici și cât se chinuie ei ca să țină în viață reviste importante, așa cum e centenara, prestigioasa revistă „Ramuri“. Autoritățile locale ar trebui să-și reconsidere prioritățile și să includă în planurile lor și literatura vie de azi. Acesta e patrimoniul de mâine. Niciunde nu se imprimă mai durabil decât în cuvânt specificitatea ființei naționale.  

I.J.: Credeţi că va reuşi Craiova să devină capitală culturală europeană?

G.C.: Da, dacă demersurile craiovene vor implica în conceperea acestui proiect nume de autoritate din cultura noastră și vor miza pe adevăratele valori, care, certamente, există în orașul nostru. Am spus orașul nostru: vedeți, încă mă mai simt craiovean, deși pe cartea mea de identitate acum e trecută o adresă din București…

I.J.: La 60 de ani (pe care îi veţi împlini pe 22 martie), care vă sunt proiectele?

G.C.: Nu pomeniți această vârstă. Nu-mi vine să cred că e vârsta mea, nu o pot lega de persoana mea. Pentru mine, această vârstă nu e prilej de sărbătoare, ci doar un motiv de melancolie, dacă nu chiar de depresie. Dacă Dumnezeu mă va ține în viață, am de gând să scriu. Așa am impresia că trăiesc, că îmi fac datoria, doar așa, scriind. Acum, că am scăpat din chingile genului epic, am să scriu în libertate și cu entuziasm versuri. De altfel, m-am și apucat.



Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de sâmbătă, 8 martie 2014

Actualitate

» CSU şi Gică Popescu în Malaxorul Presei
» Parteneriate româno-bulgare
» Roboţii, amanţii viitorului
» „Așa am impresia că trăiesc, că îmi fac datoria, doar așa, scriind“
» Ia te uită!
» Bursa generală a locurilor de muncă
» Festivalul-concurs „Mărţişoare folclorice“, la Stoina
» Opt muncitori, angajaţi la negru
» Craiova: Protest împotriva eutanasierii câinilor comunitari

Local

» Lumea copilăriei
» Furia apelor
» 8 Martie – Povestea femeilor de lângă noi
» Cartea de weekend
» „Povestea ta este povestea cartierului tău“
» Pe acorduri de chitară
» Vechi învăţături
» Personalitatea săptămânii
» Un an pentru realizarea exproprierilor pentru şoseaua de centură

Dolj

» „Parada mărţişoarelor“, în expoziţie

Gorj

» Elevii dintr-o clasă întreagă de a XII-a, lăsaţi corigenţi la matematică
» Încă o elevă dispărută de la domiciliu
» Medicii legişti nu ştiu cum a murit bărbatul devorat de animale
» Alunecare de teren la Bustuchin
» Victima de 58 de ani a unui viol este virgină
» Primarii, instruţi pentru organizarea alegerilor

Sport

» CN de juniori, seria 5
» Liga a IV-a Dolj
» Liga a III-a, seria 3
» Liga a II-a, seria 2
» Eşecuri pe linie pentru oltenii din C3
» Baschet (m): SCM-U Craiova – Concordia Chiajna, scor 111-57
» „Minerii“ nu se predau la Târgu Mureş
» Meci de play-off la Bistriţa
» FC Olt i-a pus gând rău Reşiţei
» Nae Tilihoi: Nici nu concep să nu câştigăm cu Satu Mare
» FCU vrea toate punctele cu Bihorul
» Un joc din patru în Polivalentă
» Craiovenii s-au impus la Turneul Campionilor
» Încă 92 de medalii!
» Sport la TV
» Fotbal – Dragoş Bon: Sunt mulţumit cu punctul obţinut
» Fotbal – Rezultatele înregistrate în Liga a II-a, seria 2
» Baschet (f) – Încă o înfrângere pentru SCM-CSS Craiova
» Fotbal – FC Universitatea Craiova – FC Bihor Oradea, scor 0-0, în Liga a II-a, seria 2

Magazin

» Casnicele, teoretic bogate
» Horoscop
» Mark Wahlberg, sacrificii de dragul artei
» Kevin Costner, premiat pentru întreaga carieră
» Katie Holmes, la cratiţă
» “Closer to the moon”, în premieră la Craiova

Top