12.6 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024

Cu gunoiul în spate

În cazul în care intenţionaţi să escaladaţi Everestul, trebuie să ştiţi că va fi necesar să respectaţi  o serie de reguli. Potrivit corriere.it, toţi alpiniştii care au de gând să se aventureze pe culmile celui mai înalt munte din lume trebuie să se întoarcă înapoi cu cel puţin opt kilograme de gunoi. Noua regulă, una dintre numeroasele măsuri introduse în ultimele luni pentru conservarea ecosistemului himalayan, va fi aplicată pentru toţi cei care se vor aventura pe Everest începând cu luna aprilie a acestui an. „Guvernul a decis să facă curăţenie pe Everest. Fiecare membru al expediţiilor va trebui să coboare cu cel puţin opt kilograme de gunoi, în afară de cele proprii“, a explicat un reprezentant al autorităţilor. Cei care nu vor respecta noile reguli vor fi amendaţi şi riscă să se aleagă şi cu dosar penal.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS