14.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateMutaţie genetică la Întorsura: mielul cu trei urechi

Mutaţie genetică la Întorsura: mielul cu trei urechi

http://www.youtube.com/watch?v=D8rCommul9A

\n

Un mieluşel venit pe lume de câteva zile este atracţia locuitorilor din comună. Localnicii spun că „e o minune de la Dumnezeu“. Inginerii susţin că mielul ciudat a apărut din cauza poluării.

Localnicii din Întorsura susţin că în comuna lor s-a întâmplat o minune. În urmă cu câteva zile, o oaie a fătat un miel cu trei urechi, în gospodăria unor ciobani. Mielul familiei Preda are o excrescenţă în mijlocul capului, iar ea este acoperită cu lână albă şi seamănă cu o ureche, fără să aibă funcţiile unei urechi normale. Ciudăţenia a fost descoperită de un vecin de-al ciobanilor, care venise în vizită să vadă mieluşeii. „Este fătat de o noatină de-a noastră, care e la prima fătare. Noi nici nu văzusem a treia ureche. A văzut-o un vecin mai bătrân, care a venit pe aici să vadă mieii. Suntem ciobani din tată în fiu, dar noi nu am văzut aşa ceva până acum. Nici bunicul, nici tata, nici fratele lu’ tata nu au văzut aşa ceva“, spune Constantin Preda, proprietarul mielului cu malformaţia genetică. Micul animal are doar patru zile şi se comportă normal. Când a fost lăsat în ţarc, alături de mama lui, mieluşelul a şi trecut la supt.
Viceprimarul localităţii, Ion Cauc, spune că mielul respectiv este „o minune dată de la Dumnezeu“. „Ei sunt ciobani din tată în fiu şi ne-au anunţat la primărie că o oaie de-a lor a fătat un miel cu trei urechi. M-am minunat şi eu, pentru că n-am mai văzut aşa ceva până acum la noi în comună. (…) E o minune dată de la Dumnezeu“, a exclamat viceprimarul, după ce a văzut mielul cu ochii lui. Cu un vădit simţ al umorului, viceprimarul şi-a spus şi păsul legat de izlazul comunal. „Dacă tot are mielul o ureche în plus, sperăm că ne va auzi cineva, acolo sus, pentru a ne da mai mult izlaz comunal, deoarece sunt mulţi crescători de animale în comună şi să aibă şi ei unde să-şi pască animalele“, a mai spus viceprimarul, cu zâmbetul pe buze.
Familia Preda creşte în comuna Întorsura 60 de oi. Oamenii spun că vor păstra mieluşelul, mai ales că este femelă şi le este drag să o aibă în gospodărie.
Sătenii au auzit şi ei de ciudatul mieluşel şi se minunează de un astfel de eveniment în comuna lor. „Am auzit că la ai lu’ Belcică le-a fătat oaia un miel cu trei urechi, dar n-am văzut aşa ceva de când sunt eu. O fi vreun semn de la Dumnezeu“, spunea o femeie din deal, care auzise de ciudăţenia de la ei din comună.

Malformaţie genetică, din cauza poluării

Inginerul agronom din comuna Întorsura spune că au mai fost astfel de malformaţii în satele din jur şi că apar din cauza poluării. „Aceasta este o mutaţie genetică din cauza poluării, este poluare chimică în zonă. Şi mai poate fi din cauza îngrăşămintelor chimice pe care le aplică oamenii, fără a ţine cont de anumite limite, de anumite stări de vegetaţie… Cred că vor mai apărea asemenea mutaţii. În alte comune din jur au apărut mutaţii genetice la păsări. Au apărut păsări cu trei şi cu patru picioare“, a spus Elisabeta Turcitu, inspector agricol în cadrul Primăriei Întorsura. Ea a mai declarat că animalele care pasc pe câmp pot fi afectate, în mod direct, de poluarea solului, în sensul că animalele pot fi influenţate genetic de poluarea din atmosferă şi din sol.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS