6.2 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitatePolonia: 17 persoane au murit din cauza frigului

Polonia: 17 persoane au murit din cauza frigului

Cel puţin 17 persoane au murit din cauza frigului în Polonia, unde temperaturile s-au apropiat de minus 20 de grade în unele regiuni, informează romanialibera.ro. „În ultimele 48 de ore, 17 persoane au murit de hipotermie, ceea ce ridică numărul total de victime din ultimele patru zile la 26 de persoane”, a declarat purtătoarea de cuvânt a Centrului guvernamental de criză, Bozena Wysocka. Bilanţul victimelor înregistrate de la 1 noiembrie se ridică, astfel, la 52 de persoane, a precizat purtătoarea de cuvânt.

În această iarnă, valul de frig a ajuns foarte târziu, însă brusc, în Polonia, unde până acum temperaturile au fost relativ ridicate pentru această perioadă. Valul de frig afectează Polonia de cinci zile, iar cele mai scăzute temperaturi au fost înregistrate în estul ţării, în special la Wlodawa, unde au ajuns la minus 22 de grade Celsius şi la minus 24 de grade Celsius în noaptea de sâmbătă, potrivit datelor publicate de Institutul de Meteorologie din Polonia.

Iarna trecută, aproximativ 200 de persoane au murit de hipotermie în Polonia, majoritatea victimelor fiind persoane fără locuinţă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS