Cei care au lucrat cu grupa I pot ieşi mai devreme la pensie

De anul acesta, beneficiază de reducerea semnificativă a vârstei de pensionare toţi cei care depun dosare de pensionare şi au lucrat mai mult de şase ani cu grupa I de muncă. De regulă, vârsta de pensionare se reduce cu jumătate din perioada lucrată cu această grupă de muncă.

Persoanele care au avut mai mult de şase ani lucraţi în condiţii dificile, respectiv cu grupa I de muncă, pot beneficia de reducerea semnificativă a vârstei la care se pot pensiona, ca urmare a modificării Legii pensiilor. Atenţie! Beneficiază de această prevedere legală doar cei care se pensionează de acum înainte. Nu se încadrează în noile prevederi persoanele deja pensionate.

„Soţia mea a lucrat 14 ani cu grupa I de muncă şi aş vrea să ştiu condiţiile în care poate ieşi la pensie mai devreme acum, că s-a dat liber la cei cu grupa I de muncă“, întreba ieri-dimineaţă un craiovean, interesat de modificările aduse legislaţiei din domeniul pensiilor. Sunt mulţi oameni ce au lucrat în condiţii dificile şi care acum se pot pensiona mai devreme decât limita de vârstă general valabilă pentru majoritatea celor care doresc să devină pensionari. Pe finalul anului 2013 a apărut Legea nr. 380/2013, publicată în Monitorul Oficial nr. 842/30.12.2013 şi care modifică și completează Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.
De la 2 ianuarie 2014 au intrat în vigoare modificările Legii nr. 263, potrivit cărora persoanele care au lucrat în condiţii grele, respectiv cu grupa I de muncă, se pot pensiona mai devreme decât restul persoanelor, pentru că li se scade din vârsta de pensionare o perioadă proporţională cu numărul anilor lucraţi în condiţiile grupei I de muncă. Beneficiarii acestor prevederi sunt aceia care doresc să se pensioneze de acum înainte, iar singurul avantaj al acestora este că le scade vârsta la care se pot pensiona şi nu există alte avantaje legate de cuantumul pensiei. „De prevederile acestei legi beneficiază persoanele care, anterior datei de 1 aprilie 2001, au desfășurat activitate în locuri de muncă încadrate, conform legislației în vigoare la acea vreme, în fosta grupă I de muncă şi care nu se regăsesc în condiţii speciale (în anexele la Legea nr. 263/2010 – n.r.). În ce constă noutatea adusă de această lege? Dacă până la intrarea în vigoare a acestei legi, persoanele mai sus menționate beneficiau de o reducere a vârstei standard de pensionare egală cu cea a persoanelor care au lucrat în locuri de muncă din fosta grupă a II-a, începând cu 1 ianuarie 2014 acestea pot beneficia de o reducere mai mare a vârstei standard“, a declarat, pentru GdS, Ileana Ciutan, preşedinta Casei Naţionale de Pensii Publice (CNPP).
Ea a dat un exemplu concret privind modul în care pot ieşi la pensie de acum înainte cei care au lucrat în condiţii grele: „Conform Legii nr. 263/2010 nemodificată, o persoană – bărbat – care avea un stagiu complet de cotizare de 35 de ani, din care a lucrat zece ani în grupa I de muncă, se putea pensiona pentru limită de vârstă cu o reducere de doi ani. În prezent, această persoană beneficiază de o reducere a vârstei standard de pensionare cu cinci ani“.
Până acum, cei care lucraseră cu grupa I de muncă, dar nu figurau societăţile la care munciseră pe lista din Anexa 3 din Legea pensiilor, beneficiau de drepturi în plus la pensie, pentru că grupa I li se transforma în grupa a II-a de muncă.
Singura diferenţă era că vârsta de pensionare la care puteau să iasă legal şi la termen la pensie oamenii care au lucrat în condiţii speciale scădea cu mai puţini ani. Acum, la un an lucrat în condiţii grele, scade vârsta de pensionare cu o jumătate de an, dar numai dacă persoana care vrea să iasă la pensie a lucrat minimum şase ani în condiţii grele. „Cei care doresc să iasă la pensie şi să beneficieze de reducerea vârstei de pensionare trebuie să fi lucrat minimum şase ani cu grupa I de muncă, pentru a beneficia de reducerea cu trei ani a vârstei de pensionare. Şi tot aşa: cine a lucrat zece ani cu grupa I are dreptul la o reducere de cinci ani a vârstei de pensionare. Maximul vârstei cu care se reduce vârsta de pensionare este de 13 ani, în cazul celor care au lucrat 26 de ani şi peste, având grupa I de muncă“, a explicat Daniela Licu, directoarea Casei Judeţene de Pensii (CJP) Dolj. Ea a mai declarat că doljenii care se înscriu la pensie au început încă de luni, 6 ianuarie, să depună dosare de pensionare şi să se folosească de noile prevederi ale Legii pensiilor, referitoare la grupa I.

Legea nu este retroactivă

Modificările Legii pensiilor privind reducerea perioadei de pensionare pentru cei care au lucrat în condiţii dificile se aplică doar acelor persoane care doresc să se pensioneze de acum înainte, nu şi celor ieşiţi deja la pensie. Pentru calculul punctajului de pensie, aceşti ani lucraţi de oamenii care s-au pensionat deja au fost luaţi în considerare, dar la stabilirea vârstei de pensionare respectivii ani se socoteau în grupa a II-a de muncă (deci persoanele respective beneficiau de o reducere mai mică a vârstei la care se puteau pensiona decât în cazul celor cu grupa I de muncă).

Câţi oameni vor beneficia de aceste reduceri ale vârstei de pensionare

Şefa CNPP a mai spus, pentru GdS, că s-a efectuat o analiză la nivelul întregii ţări, iar după ce au fost excluse din calcule persoanele care activează sau au lucrat la societăţile aflate deja pe lista celor care beneficiază de calculul vârstei de pensionare după ce au lucrat cu grupa I de muncă (societăţile de la Anexa 3 din Legea nr. 263) a rezultat un număr de persoane la care le va scădea vârsta de pensionare, ca urmare a modificării recente a Legii nr. 263. „De această reglementare estimăm că vor beneficia aproximativ 20.000 de persoane pe an. Menționăm că numărul posibililor beneficiari este condiționat de vârsta standard de pensionare prevăzută de lege, cât și de numărul de ani de stagiu de cotizare realizați în fosta grupă I de muncă“, a precizat Ileana Ciutan.
La nivelul regiunii Oltenia sunt multe societăţi care au avut sau au angajaţi în condiţii grele, deci beneficiază de grupa I de muncă. Unele societăţi se află deja pe lista aprobată de executiv, firme ai căror angajaţi beneficiau şi înainte de grupa I de muncă. Lor li se adaugă acum alte entităţi economice, unde angajaţii lucrează în condiţii dificile. În general, s-a lucrat sau se lucrează încă în condiţii grele, care se „contorizează“ la grupa I de muncă, la Oltchim, Alro, Foraj Sonde Craiova, CFR, CET, Electroputere, MAT, Reloc, dar şi la firme care nu mai există, cum ar fi Doljchim şi altele.

Ce documente vă trebuie pentru a beneficia de grupa I la pensionare

Potrivit directoarei Casei Judeţene de Pensii Dolj, Daniela Licu, persoanele care doresc să se pensioneze şi să beneficieze de prevederile Legii nr. 263 completate cu aspectele legate de grupa I de muncă trebuie să prezinte la dosarul de pensionare o adeverinţă similară cu aceea pentru care se calculează şi grupa a II-a de muncă. Adeverinţa trebuie  completată pe modelul Anexei 14 din HG nr. 257/2011 privind normele de aplicare ale Legii pensiilor.


Autori

Comenteaza acum

Alte stiri

23 octombrie 2014

Gorj: Accident de muncă la Turceni

Un bărbat, de 23 de ani, din Vâlcea, a fost rănit aseară, în urma unui accident de muncă petrecut în oraşul Turceni. Muncitorul efectua lucrări pe un şantier al unei firme de construcţii şi a căzut de la o înălţime

Sumarul ediției de miercuri, 8 ianuarie 2014

Actualitate

» Ponta calcă justiţia în picioare
» Primele disponibilizări din 2014
» Zeci de tone de alimente gratuite nu au fost ridicate de beneficiari
» Asociaţiile au posibilităţi de recuperare a debitelor
» Pauşalul bate repartitorul
» Concert extraordinar la Filarmonica „Oltenia“
» O poveste în benzi desenate
» Cei care au lucrat cu grupa I pot ieşi mai devreme la pensie
» Apariţii editoriale
» Întreruperi energie electrică de mâine
» Bancul zilei
» Asistent al secretarului american de Stat John Kerry, în vizită în România în cadrul unui turneu european
» Iran: Cel puţin cinci persoane au fost ucise într-o explozie produsă pe un platou de filmare
» Italia: Copilul unei românce, încredinţat autorităţilor pentru că mama sa nu are loc de muncă
» România, principalul furnizor de medici pentru Germania
» Grecia preia oficial conducerea UE pentru următoarele şase luni
» Cod Galben de ceaţă în Dolj, Olt şi Mehedinţi până la ora 23:00
» Franţa: Luvru, pe primul loc în topul muzeelor cu cei mai mulţi vizitatori în 2013
» MS: Unul dintre cazurile de gripă suspectate la Sibiu a fost confirmat

Local

» Schimbare pe „Oblemenco“ – Iese Mititelu, intră Olguţa
» Primăria se joacă pe banii craiovenilor
» La numai doi ani a ajuns în comă alcoolică la spital
» Cel mai important proiect teatral din România, la Craiova
» Olt: Accident soldat cu doi răniţi, în localitatea Negreni
» Olt: Prefectura a stabilit un set de responsabilităţi pentru serviciile publice deconcentrate

Dolj

» A crescut vârsta de pensionare la dascăli
» Doar 162 de doljeni mai vor să fie „părinţi“ pentru copiii părăsiţi
» Minor de 16 ani, condamnat la opt ani de puşcărie
» Siguranţa alimentului versus ruinarea fermierilor

Gorj

» DNA: Mai mulți primari, directori și angajați APIA, trimiși în judecată
» Dosar penal în cazul inundaţiilor cu nămol de la Turceni
» Doctoriţa Vodislav rămâne în arest

Sport

» Începe curăţenia la CSU
» Napoli şi Mititelu, întâlnire decisivă pe 13 ianuarie
» Flori pentru Ion Oblemenco
» Handbal (m) – România, a cincea victorie în preliminariile CM din 2015
» Fotbal – FC Universitatea Craiova l-a transferat pe Daniel Bălan
» Baschet (m) – Marius Toma: Nu l-am putut opri pe Sims
» Baschet (m) – SCM-U Craiova – Galil Gilboa (Israel), scor 70-80, în Liga Balcanică
» Încep meciurile decisive pentru handbaliste: primul hop – CSM Bucureşti
» Kovac: Dacă ne facem jocul, batem pe Galil Gilboa
» Fotbal: FIFA reacţionează după afirmaţiile lui Jerome Valcke
» Handbal (f) – Carmen Amariei: Merităm un loc în play-off
» Handbal (f) – SCM Craiova – CSM Bucureşti, scor 31-24, în Liga Naţională
» Fotbal – Cupa Mondială din 2022 “nu se va disputa în lunile iunie-iulie”, susţine Valcke

Bani & Afaceri

» Angajaţii Trezoreriei Craiova, chemaţi în această seară la serviciu, pentru documentele care nu s-au putut prelucra astăzi
» Grapini: Peste 30 la sută dintre hainele din magazinele româneşti sunt contrafăcute

Magazin

» Horoscop
» Craiova: Program nou de lucru cu publicul pentru eliberarea cazierului

Opinii

» Câteva observaţii despre condamnarea lui Adrian Năstase

Top