„Îmi doresc să ducem mai departe meşteşugurile populare, să-i ajutăm pe tineri să vadă frumuseţea şi valoarea tradiţiilor populare şi să revină la tot ce e românesc!“, este visul Iuliei Martinescu, de loc din Ponoarele, judeţul Mehedinţi. Este proaspătă absolventă a Facultăţii de Drept şi a găsit de cuviinţă să împletească taina cusutului învăţat de la mama-mare cu coordonarea activităţii din atelierul din satul natal, unde ii se nasc în fiecare zi.
Arta confecţionării costumelor populare este printre puţinele care au rămas încă vii în nordul judeţului Mehedinţi, mai exact la Ponoarele şi în localităţile învecinate. Se pare că în acest colţ al Olteniei, numeroase creatoare populare au păstrat tradiţia şi îndeletnicirile părinţilor, creând un produs de o frumuseţe rară, ia brodată manual.
Meşteşugul datează de sute de ani şi cu toate că istoria a adus multe schimbări asupra acestor locuri, femeile continuă să brodeze ii cu aceeaşi pasiune şi dăruire cu care o făceau la începuturi. În acest spirit a crescut şi Iulia Martinescu. „Acolo, la sat, s-a născut ia, iar frumuseţea acesteia este rodul a sute de ani de muncă a celor care au avut şi continuă să aibă această îndeletnicire. M-am născut şi am crescut la sat, în comuna Ponoarele din nordul judeţului Mehedinţi, şi sunt mândră. Este un loc minunat, un loc unic în ţară, în care mă întorc de fiecare dată cu aceeaşi nerăbdare. Bunica îmi povestea, când eram copilă, cum a învăţat să coasă de la mama ei şi câte nopţi nedormite au trecut până şi-a făcut prima ie. Din păcate, în adolescenţa mea, aceste tradiţii deja lipseau. Lipsea, de asemenea, atât tradiţia purtării iilor, cât şi hora satului. Cu toate acestea, am învăţat să cos de la bunica. Făceam asta destul de rar, deoarece, provenind dintr-o familie în care mama este învăţătoare, am fost îndrumată spre carieră“.
Din dragoste pentru arta tradiţională
Oamenii dragi sufletului său i-au cultivat dragostea şi respectul pentru arta tradiţională, iar dorinţa confecţionării iilor a venit de la sine. Le iubeşte şi le confecţionează astăzi în atelierul ei din Ponoarele. Simte astfel că duce mai departe tradiţia locului. „Când vedem o ie brodată manual, gândul ne duce întotdeauna la un costum popular în care această ie este parte integrantă din obiceiurile şi tradiţiile locale. Ne duce cu gândul la lumea satului. Şi aşa şi este, căci acolo, la sat, s-a născut ia“. Meşteşugul creării lor e fascinant, iar frumuseţea vine „din simplitatea şi naturaleţea iilor“. Le face din pânză de in, bumbac şi mătase naturală. „Fiecare culoare se alege cu atenţie. Nimic nu este pus întâmplător. Rezultatul este de fiecare dată o ie unică, brodată manual, care poate să îşi găsească locul în orice colţ din lume, aducând cu ea un pic din tradiţia românească“, a precizat Iulia Martinescu, creatoarea de ii.
Iile care se nasc astăzi la Ponoarele de Mehedinţi încearcă să păstreze aceleaşi motive florale sau geometrice pe care le găsim şi pe cele din lada de zestre a bunicii. Nu ai cum să treci cu vederea frumuseţea acelor motive. Femeile simple din satul de altădată se inspirau din natură. Erau neştiutoare de carte, dar cu un rafinat gust pentru frumos. O floare care le atrăgea atenţia o aşezau în poală şi o coseau pe ie, pentru ca mai apoi la horă să încânte un sat întreg.
Există tradiţia ca în lumea satului astfel de comori să nu se înstrăineze de fata din casă, astfel că şi la Ponoarele, în vechile lăzi, se află la loc de cinste o ie deosebită. „Păstrez în lada de zestre o ie importantă, o ie cusută de mama mea, pe care i-a făcut-o cadou soacrei sale, bunicii mele, la nuntă. Şi cea mai mare mândrie o am când primesc zeci de comenzi având-o ca model. Asta-mi întăreşte convingerea că a fost lucrat cu suflet fiecare centrimetru şi-mi doresc ca tot ce se realizează în atelierul meu să fie la fel“, a precizat Iulia Martinescu, cea care vrea să readucă în sufletul semenilor săi „frumosul străvechi“. „Dacă înţelegem tradiţia ca pe o sumă de valori, dacă realizăm faptul că ne naştem, trăim şi profităm de pe urma tradiţiei, în sensul larg al termenului, cel de totalitate a valorilor acumulate de societate la un moment dat, putem lega tradiţia de educaţie, de credinţă, de cultură şi tehnică, de toate domeniile vieţii, de noi înşine. Trebuie să devenim responsabili pentru valorile pe care le creăm şi le transmitem celor care ne vor urma. De aceea, consider că se cuvine să abordăm cu toată seriozitatea problema păstrării valorilor identitare, mai ales în această perioadă de tranziţie, când în societatea tradiţională românească se simte tot mai mult mişcarea către lumea tehnologică“.
Având această convingere, o nouă ie se naşte astăzi la Ponoarele, aducând cu ea ceva din tradiţia locului, şi ducând-o mai departe peste ani.
