Membrii unei echipe de cercetători americani care au efectuat teste pentru o reţea wi-fi subacvatică susţin că acest tip de reţele poate reprezenta soluţia pentru colectarea facilă a datelor din oceane, pentru detectarea şi rezolvarea problemelor de mediu, dar şi pentru prevenirea unor dezastre naturale, informează Mediafax.
Cercetătorii au testat o reţea wi-fi subacvatică într-un lac din apropiere de Buffalo, New York, în încercarea de a realiza o conexiune de internet la adâncime. Echipa de oameni de ştiinţă a lansat 18 kilograme de senzori în apă şi a folosit un laptop cu ajutorul căruia a transmis informaţii către aceşti senzori „împrăştiaţi“ în apa lacului, stabilind că reţeaua wi-fi funcţionează şi ar putea fi folosită cu succes pentru colectare de date, în cadrul unui sistem bine pus la punct. Echipa de la Universitatea din Buffalo, New York, a explicat că tehnologia ar putea contribui, printre altele, la detectarea valurilor tsunami, oferind posibilitatea dezvoltării unor sisteme de avertizare mai pertinente. Acesta este motivul pentru care oamenii de ştiinţă au afirmat că intenţionează să pună la punct un standard comun pentru comunicaţii în mediul subacvatic, astfel încât interacţiunea şi schimbul de date să se realizeze mai uşor.
Spre deosebire de o reţea wi-fi normală, care foloseşte undele radio, tehnologia subacvatică foloseşte undele sonore. Undele radio sunt capabile să penetreze apa, însă au o adâncime de pătrundere şi o stabilitate limitate. În schimb, undele sonore oferă opţiuni mai bune, aşa cum au demonstrat cercetările făcute în ceea ce priveşte comportamentul mai multor specii acvatice, precum delfinii şi balenele.
Comunicarea wireless subacvatică este posibilă de ceva vreme, dar problema constă în realizarea unor sisteme separate pe care diferite organizaţii să le poată folosi pentru a comunica între ele şi a utiliza în comun datele colectate. De exemplu, Administraţia Naţională Oceanică şi Atmosferică a Statelor Unite ale Americii (US National Oceanic and Atmospheric Administration – NOAA) foloseşte unde acustice pentru a transmite date de la senzorii de tsunami din adâncul mării către geamandurile de la suprafaţă. Numai că, din cauza diferenţelor de infrastructură sau a lipsei unui sistem bine definit pentru acest tip de comunicare, datele nu pot fi compilate rapid cu alte informaţii colectate de Marina americană. Acesta este unul dintre motivele pentru care echipa de cercetători de la Universitatea din Buffalo încearcă să creeze un standard comun. „O reţea wireless subacvatică ne va da posibilitatea fără precedent de a colecta şi a analiza datele din oceanele noastre în timp real“, a declarat Tommaso Melodia, coordonatorul echipei de cercetare. „Disponibilitatea acestor informaţii către toate persoanele care au un telefon inteligent sau un computer, în special când un tsunami sau alt tip de dezastru are loc, ar putea salva vieţi“, a adăugat acesta.
