Uneori viaţa capătă cele mai ciudate forme şi de multe ori noi nici nu aflăm asta. De cele mai multe ori, nu reuşim să observăm, să ne informăm sau să fim atenţi la ea, şi trecem cu vederea vietăţile uimitoare alături de care trăim pe Terra, conform www.descopera.ro. De fapt, nici dacă am avea timpul şi resursele necesare, tot nu am avea posibilitatea să ne întâlnim cu toate speciile de animale cunoscute. Tocmai de aceea, am făcut această listă a unor animale pe care nu toată lumea le ştie şi pe care nu prea avem şanse să le întâlnim. Fie că sunt bizare şi au comportamente ce nu ne permit să le observăm în libertate, fie că sunt pe cale de dispariţie, fiecare dintre animalele amintite mai jos are ceva unic şi cu adevărat fascinant.
1. Babirusa
Babirusa face parte din familia Suidae (din care fac parte şi porcii) şi poate fi găsit în pădurile din Indonezia, mai exact în insulele Sulawesi, Togian, Sula şi Buru. Numit şi porcul-cerb, Babirusa este cunoscut mai ales pentru colţii săi spectaculoşi. La masculi, caninii superiori cresc în sus, pătrunzând prin piele şi curbându-se înapoi către frunte. Şi caninii inferiori sunt destul de dezvoltaţi şi cresc în sus. În schimb, în rândul femelelor, caninii fie lipsesc, fie au dimensiuni reduse. În cazul în care masculii nu îşi rup colţii, lucru care se poate întâmpla în timpul activităţilor cotidiene, aceştia vor continua să crească până când le vor face răni sau le vor penetra craniul. Babirusa nu poate săpa cu râtul în pământ, ci doar în noroi. În Indonezia, înfăţişarea babirusei a inspirat folclorul şi confecţionarea unor măşti demonice care le seamănă. Deşi porcul-cerb este protejat prin lege, braconajul continuă să îi ameninţe existenţa.
2. Tatuul pitic argentinian
Dacă îi excludem coada, acest animăluţ are o lungime între 9 şi 11,5 centimetri. În ciuda aspectului său fragil, graţie ghearelor sale mari, el se poate îngropa sub pământ în câteva secunde. De fapt, ca animal nocturn solitar, el petrece cel mai mult timp sub pământ, de preferat în apropierea muşuroaielor de furnici, pentru a beneficia continuu de surse de hrană. Pe lângă furnici şi larve, dieta lui mai conţine şi viermi, şerpi, rădăcini şi plante. Se crede că tatuul pitic argentinian este pe cale de dispariţie, însă oamenii de ştiinţă ştiu atât de puţine lucruri despre el încât nu se ştie sigur în ce stare se află specia.
3. Fossa
Cryptoprocta ferox este un mamifer endemic din Madagascar. De fapt, Fossa este cel mai mare mamifer carnivor de pe insulă. Peste 50% din dieta sa este alcătuită din lemuri, şopârle, rozătoare sau păsări. Fossa este unul dintre acele animale care sunt active şi ziua, şi noaptea şi care nu revin să se odihnească de două ori în acelaşi loc, excepţie făcând mama cu puii.
Deşi specia este considerată solitară, o publicaţie din 2009 raporta un eveniment mai puţin obişnuit: un grup format din trei masculi a cooperat pentru a vâna un lemur, iar după captură au împărţit prada. Fossele comunică folosind mirosul şi semnale sonore sau vizuale. Ele torc şi scot strigăte atunci când se simt ameninţate, iar în timpul împerecherii femelele miaună, iar masculii emit un sunet specific atunci când îşi găsesc partenere.
4. Gazela-girafă
Această antilopă cu aspect de gazelă uimeşte şi încântă pe toată lumea cu urechile şi ochii ei mari, dar şi cu gâtul său lung ca de girafă. Corpul său nu este foarte mare, masculul având o lungime de 90-140 cm şi o masă de 45-50 de kilograme, în timp ce femela măsoară în jur de 80-100 cm lungime şi cântăreşte cam 31 kg. Ea trăieşte în zonele aride din sudul şi centrul Etiopiei, în Somalia, Kenya şi nord-estul Tanzaniei. Aparte este modul în care gazela-girafă îşi procură hrana. Mai exact, pentru a ajunge la frunze (în general cele de acacia) ea se ridică pe membrele posterioare, luând poziţia verticală. Pe de altă parte, această gazelă pare să nu aibă nevoie de apă, fiindu-i suficientă cea pe care o primeşte din plantele pe care le consumă. Ca urmare a acestui lucru, uimitorul animal poate supravieţui în medii foarte uscate.
5. Şobolanul-cârtiţă golaş
Heterocephalus glaber este un rozător mic (de dimensiunea unei ceşcuţe de cafea) originar din Africa de Est. Pentru că el este lipsit de blană, dar nu şi de mustăţi, putem spune că seamănă cu un fel de morsă în miniatură. Aceste mamifere locuiesc în colonii mari, precum insectele. La fel ca la furnici, câteva zeci de şobolani-cârtiţă golaşi locuiesc împreună în colonii şi se „închină“ unei regine, un animal dominant. Altă caracteristică interesantă a acestor mici mamifere este longevitatea. Potrivit oamenilor de ştiinţă, un şobolan-cârtiţă golaş are o viaţă extrem de lungă, supravieţuind uneori timp de 28 de ani. Mai mult, se pare că aceste vieţuitoare nu sunt niciodată atinse de cancer.
6. Markhor
Cu adevărat o apariţie spectaculoasă este cea a Markhorului, un splendid membru al familiei de capre sălbatice. Este un animal care se găseşte în zonele muntoase puţin accesibile din Afganistan, Pakistan, nordul Indiei, Uzbekistan şi Tadjikistan. Potrivit rapoartelor publicate de IUCN (International Union for Conservation of Nature), specia este pe cale de dispariţie. Acum, se speculează că în sălbăticie ar mai exista doar 2.500 de indivizi maturi, însă populaţia scade de la o generaţie la alta cu 20%. Trăind în grupuri restrânse de aproximativ trei membri, ei sunt activi mai mult dimineaţa foarte devreme sau seara târziu. În general, masculul este solitar, excepţie făcând perioadele de împerechere. Aspectul lor fizic este de-a dreptul impunător şi uimitor, ei având coarnele spiralate şi blana lungă în zona bărbiei, a pieptului şi a cozii. Totodată, markhorul este animalul naţional al Pakistanului, iar folclorul susţine că el poate omorî şi consuma un şarpe, cu toate că este ierbivor. Atunci când markhorul mestecă, iar mâncarea este regurgitată, elimină pe gură o substanţă ca o spumă care ajunge pe pământ şi se usucă. Localnicii caută această spumă întărită, considerând că ea poate extrage veninul de şarpe din răni.
7. Maimuţele din genul Rhinopithecus
Aceste maimuţe sunt originare din Asia, iar cea mai nouă specie din acest gen este Rhinopithecus strykeri, care în dialectul local este numită „mey nwoah“, adică „maimuţa cu faţa îndreptată spre cer“. Atunci când plouă, localnicii identifică uşor maimuţele, deoarece ele stau cu capul între genunchi, pentru a nu le intra picături de ploaie în nas. În cazul în care nu se feresc, ploaia le pătrunde în nas şi le face să strănute. Maimuţele din genul Rhinopithecus trăiesc în grupuri foarte mari, de până la 600 de membri, şi îşi duc viaţa în copaci. Cât despre comunicare, ele folosesc semnale sonore specifice pe care le produc fie individual, fie în cor.
8. Lupul cu coamă
Lupul cu coamă are un aspect asemănător cu cel al unei vulpi, însă picioarele sale sunt incredibil de lungi, ajutându-l să vadă prada peste iarba înaltă din America de Sud. Ca animale de pradă, ei vânează în special noaptea sau dimineaţa devreme, în timp ce zilele şi le petrec moţăind în desişuri. Spre deosebire de alţi lupi care trăiesc în haite, lupii cu coamă sunt solitari. Chiar dacă masculul şi femela împart acelaşi teritoriu, ei sunt independenţi unul de celălalt, singura excepţie având loc în sezonul de împerechere. Deşi mare parte din dieta lui este alcătuită din fructe (preferatele lui fiind lobeira sau fructul lupului, o rudă a roşiei), lupul cu coamă se va mulţumi şi cu păsări atunci când acestea îi ies în cale.
9. Muntiacul roşu
sau indian
Acest animal omnivor din Asia se hrăneşte cu iarbă, fructe, seminţe, ouă, dar şi cu animale mici. De asemenea, există şi cazuri în care adoptă un comportament necrofag. Atunci când se simte ameninţat sau când se află în situaţii stresante acest animal emite sunete asemănătoare cu un lătrat. Uneori, animalele emit aceste sunete chiar şi timp de o oră, şi chiar şi atunci când pericolul a dispărut.
Când vine vorba de teritoriul lor, masculii devin foarte agresivi şi se luptă între ei folosindu-şi coarnele şi caninii.
10. Elaphodus cephalophus sau cerbul „cu ciuf“
Acest animal ce trăieşte în centrul Chinei şi în nord-estul Birmaniei este un cerb mic caracterizat printr-un „ciuf“ proeminent în vârful capului şi canini mari. O rudă apropiată a muntiacului, cerbul „cu ciuf“ este vegetarian, consumând fructe şi iarbă. Animalul este extrem de timid şi preferă să trăiască în păduri, unde să se poată camufla cu uşurinţă. Este solitar, rare fiind ocaziile când sunt observate perechi care convieţuiesc. În ciuda frumuseţii sale, animalul nu a fost studiat suficient de mult şi nu se cunosc destule informaţii despre comportamentul său.
