13.1 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateTrei angajaţi ai MAI promovează oina în Japonia

Trei angajaţi ai MAI promovează oina în Japonia

Trei angajaţi ai Ministerului Afacerilor Interne (MAI) au făcut parte din delegaţia României care a participat în Japonia la o activitate de promovare a jocului de oină, sport naţional românesc. Potrivit unui comunicat al MAI, Nicolae Dobre şi Bogdan Lupşe, ambii din cadrul Poliţiei de Frontieră Română, şi Radu Jerlăianu, angajat al Jandarmeriei Române, au prezentat acest sport copiilor din mai multe instituţii de învăţământ din localitatea japoneză Ashikaga.

Totodată, sportivii români au ilustrat cu ajutorul unor exerciţii demonstrative frumuseţea sportului naţional românesc, acestea stârnind interesul celor prezenţi. Cu ocazia acestei vizite, membrii delegaţiei române au iniţiat şi demersuri în sensul acceptării oinei în cadrul Jocurilor Olimpice ce urmează a se desfăşura la Tokyo în anul 2020.

Vizita delegaţiei române în Japonia s-a realizat în perioada 24 septembrie – 3 octombrie a.c., cu sprijinul Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, al Corpului Naţional al Poliţiştilor, al Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual, precum şi cu cel al Asociaţiei Internaţionale a Poliţiştilor – Secţia Română.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS