12.6 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateGeorge Ciamba, la reuniunea Consiliului Afaceri Generale

George Ciamba, la reuniunea Consiliului Afaceri Generale

Secretarul de stat pentru afaceri europene, George Ciamba, a participat astăzi, 30 septembrie 2013, la Bruxelles, la reuniunea Consiliului Afaceri Generale. Discuţiile s-au concentrat asupra pachetului legislativ privind politica de coeziune 2014-2020 şi pregătirii reuniunii Consiliului European din 24-25 octombrie 2013.
Referitor la pachetul legislativ privind politica de coeziune 2014-2020, secretarul de stat George Ciamba a salutat progresele pe care Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene le-a înregistrat în avansarea negocierilor, subliniind, totodată, necesitatea ajungerii la un acord rapid cu Parlamentul European, pentru a permite implementarea noilor prevederi legislative începând cu 1 ianuarie 2014.
Oficialul român a arătat că menţinerea acordului din luna februarie 2013 asupra viitorului cadru financiar multianual 2014-2020 (CFM) este esenţială, acesta trebuind să reprezinte un principiu care să ghideze negocierile privind legislaţia sectorială care derivă din CFM.
În context, a salutat rezultatul votului din cadrul Comisiei REGI a Parlamentului European pe marginea Regulamentului 1083/2006 privind extinderea regulii de dezangajare pentru România (şi Slovacia) şi a făcut apel pentru lansarea rapidă a negocierilor cu PE asupra acestui proiect legislativ.
În perspectiva Consiliului European din 24-25 octombrie 2013, miniştrii au avut, conform practicii, un schimb de opinii asupra proiectului de agendă a reuniunii, care va fi dedicată economiei digitale, alături de aspecte privind inovarea, serviciile, creşterea economică, competitivitatea şi ocuparea în cadrul pieţei unice şi, respectiv, Uniunea Economică şi Monetară.
Secretarul de stat George Ciamba a salutat concentrarea discuţiilor din cadrul viitorului Consiliul European asupra economiei digitale şi a subliniat susţinerea pe care România o acordă implementării agendei digitale a Uniunii Europene, ca factor care contribuie substanţial la îndeplinirea obiectivelor Strategiei Europa 2020. Totodată, a arătat că Spaţiul European de Cercetare (SEC) reprezintă condiţia de trecere într-o nouă etapă a inovării şi competitivităţii în Europa.
În ceea ce priveşte aspectele legate de creştere economică şi ocuparea forţei de muncă, secretarul de stat George Ciamba a salutat menţinerea subiectului pe agenda reuniunii şefilor de stat şi/sau guvern şi reafirmarea angajamentului pentru combaterea şomajului în rândul tinerilor.
Referitor la Uniunea Economică şi Monetară, secretarul de stat român a subliniat importanţa asigurării unei abordări deschise şi incluzive care să permită asocierea statelor membre din afara zonei euro la acest proces. În acest sens, a exprimat încrederea că discuţiile din cadrul Consiliului European vor contribui la consolidarea Uniunii Economice şi Monetare şi la transmiterea unui mesaj ferm în privinţa menţinerii negocierilor în formatul UE28, cu evitarea fragmentării şi a multiplicării iniţiativelor şi a formatelor de luare a deciziilor.
În plus, a pledat pentru obţinerea unor rezultate ambiţioase cu ocazia Summit-ul de la Vilnius dedicat Parteneriatului Estic, în special în ceea ce priveşte accelerarea parcursului european al Republicii Moldova.
În marja reuniunii Consiliului Afaceri Generale, secretarul de stat George Ciamba a avut o întrevedere cu vicepreşedintele Comisiei Europene, Maros Sefcovic, în cadrul căreia a subliniat importanţa transmiterii unui mesaj pozitiv privind consolidarea cadrului de cooperare UE – Republica Moldova, cu ocazia Summit-ului Parteneriatului Estic din noiembrie 2013. Un alt subiect abordat în cadrul discuţiei a vizat necesitatea demarării rapide a negocierilor cu Parlamentul European pe marginea extinderii regulii de dezangajare n+3 pentru România.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS