10.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateAgresorul elevului din CNTV a fost prins

Agresorul elevului din CNTV a fost prins

Polițiștii au reușit să îl identifice pe agresorul elevului din Colegiul Naţional „Tudor Vladimirescu“ (CNTV), din Târgu Jiu. Băiatul care l-a lovit pe elev are 15 ani, învață la Colegiul Național „Virgil Madgearu“. Agresorul este cercetat de poliţiştii târgujieni pentru loviri sau alte violențe. Un elev de 17 ani a ajuns la spital, după ce a încercat să aplaneze un conflict izbucnit între un grup de tineri. Victima a fost lovită în piept de tânărul de 15 ani şi a fost nevoie de intervenţia unei ambulanţe. Pe lângă ancheta poliţiei, conducerea Colegiului Național „Virgil Madgearu“ va verifica tot ce s-a întâmplat şi va lua măsuri împotriva elevului agresor. Poliţiştii i-au audiat pe toţi elevii implicaţi în altercaţia care s-a soldat cu un tânăr spitalizat. Incidentul a avut loc luni după-masă, după ce elevii ieşiseră de la ore. Conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean Gorj le-a recomandat tuturor directorilor de unităţi de învăţământ din judeţ să sancţioneze drastic actele de indisciplină comise de elevi, pentru a-i descuraja pe cei care preferă violenţa în locul comunicării paşnice. Sancţiunile pot merge inclusiv până la exmatricularea din unitatea de învăţământ.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS