10.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateJandarmii montani au găsit o bătrână rătăcită pe munte

Jandarmii montani au găsit o bătrână rătăcită pe munte

O bătrână de 77 de ani, din comuna gorjeană Baia de Fier, a fost salvată de jandarmii montani de pe vârful Muntelui Catalinu. Rudele femeii au anunţat duminică autorităţile că femeia a plecat la cules de ciuperci şi nu s-a mai întors. Bătrâna făcea parte dintr-un grup de cinci persoane care s-au deplasat pe Muntele Galbenu.
„După preluarea apelului, în căutarea persoanei rătăcite au fost direcționate două patrule de jandarmi din cadrul Grupei de Supraveghere Ordine Publică Novaci și Postul Montan Rânca. Aceştia au început căutările pe versanții Munților Catalinu și Galbenu, pe drumul forestier și în apropierea unei mine de grafit din zonă. La ora 20.50, persoana căutată a fost identificată de efectivele de jandarmi din Novaci, pe vârful Muntelui Catalinu, la o stână de oi. După preluarea acesteia, a fost condusă de jandarmi la domiciliul său“, a declarat Alin Ivan, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Gorj.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS