7.3 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateControale la producătorii de lapte şi carne de vacă

Controale la producătorii de lapte şi carne de vacă

Centrul Judeţean Gorj al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează solicitanţii schemei de ajutor specific comunitar acordat producătorilor de lapte şi de carne de vită din zonele defavorizate, finanţată din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), că, începând cu 15 septembrie, va demara procedura de control administrativ. Verificările se vor derula şi la faţa locului pentru animalele înscrise în cererile de plată depuse în perioada 10 iunie – 15 iulie 2013 la Centrul Judeţean Gorj al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură. Potrivit condiţiilor de acordare a ajutorului specific pentru vacile de lapte sau taurine din rase de carne din zonă defavorizată, termenul-limită de retenţie a animalelor este 16.01.2014. Pentru controlul administrativ vor fi verificate toate cererile depuse, iar pentru controlul la faţa locului cele cuprinse în eşantionul de control întocmit de o comisie dispusă prin act administrativ al directorului general al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, respectiv 203 exploataţii cuprizând un număr total de  878 de animale.

10% din exploataţii
vor fi verificate

Eşantionul de control a fost extras pentru minimum 10% din numărul de exploataţii şi pentru minimum 5% din numărul de animale cu respectarea reglementărilor din legislaţia europeană, transpusă în cea naţională. De asemenea, 75% din eşantionul de control a fost ales pe baza analizei de risc, iar factorul aleator a fost de maximum 25% din eşantionul de control. Pentru anul 2013, rata de control este stabilită diferenţiat, în funcţie de numărul de beneficiari pentru care s-au constatat nereguli la faţa locului, respectiv de numărul de animale negăsite la faţa locului sau neeligibile în anul 2012.
„Eşantionul de control va fi completat prin extragere manuală în cazul în care există situaţii de cereri retrase, respinse sau supuse unui caz de forţă majoră – deces beneficiar survenit până la data efectuării controlului -, pe baza unei solicitări formulate în scris de Centrul Judeţean şi transmise Comisiei de Eşantionare. Dacă în urma controalelor la faţa locului se constată nereguli semnificative, se măreşte numărul controalelor la faţa locului pentru anul în curs. Eşantionul suplimentar pentru controlul la faţa locului, cu beneficiarii care sunt supuşi unui control la faţa locului ca urmare a extinderii, va fi transmis după extragere de către Direcţia Ajutoare Specifice Comunitare şi de Stat – APIA Central către directorul Centrului Judeţean. Supracontrolul la faţa locului se va efectua pentru un eşantion de 1% din totalul beneficiarilor. Reamintim că la Centrul Judeţean Gorj al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură s-au depus 2.021 cereri pentru un număr total de 7.558 de capete animale din care: 7.524 de capete vaci lapte şi 34 de capete taurine din rase de carne. Până la această dată s-a finalizat controlul formal al documentaţiei aferente cererii de ajutor financiar, autorizarea şi plata efectivă a solicitării fermierilor va fi efectuată după controlul administrativ şi la faţa locului, respectiv termenul-limită de 30 iunie 2014“, a declarat Constantin Negrea, directorul executiv al APIA Gorj.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS