10.6 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateFostul deputat Gabriel Bivolaru, arestat preventiv

Fostul deputat Gabriel Bivolaru, arestat preventiv

Fostul deputat Gabriel Bivolaru şi trei dintre membrii grupării specializate în furt de combustibil din conducte al cărei lider era au fost arestaţi preventiv pentru 29 de zile, decizia fiind luată de Tribunalul Constanţa noaptea trecută, informează Mediafax.

Magistraţii Tribunalului Constanţa au admis propunerile de arestare preventivă pentru patru dintre cei zece inculpaţi în dosarul furtului de combustibil din conducte, între care şi Gabriel Bivolaru, pentru infracţiunile de furt calificat, evaziune fiscală şi spălare de bani. Pentru celelalte şase persoane implicate în acest dosar instanţa a luat decizia cercetării lor în libertate. Decizia Tribunalului nu este definitivă, putând fi atacată la Curtea de Apel Constanţa.

Fostul deputat Gabriel Bivolaru şi alţi opt membri ai reţelei sale au fot reţinuţi, duminică, o a zecea persoană, Gheorghe Mangalea, care reuşise însă să fugă, după ce a fost urmărită de poliţişti, a fost prinsă luni şi se află printre persoanele care au primit mandate de arestare.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS