14.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCFR introduce limitări de viteză în perioada de caniculă

CFR introduce limitări de viteză în perioada de caniculă

Compania Naţională de Căi Ferate CFR a introdus, de astăzi, limitări de viteză în circulaţia trenurilor pe mai multe secţii de circulaţie de pe raza celor opt regionale de cale ferată – Bucureşti, Craiova, Timişoara, Cluj, Braşov, Iaşi, Galaţi, Constanţa – din cauza temperaturilor ridicate care se înregistrează în aer şi implicit la nivelul solului. „Menţionăm că începând cu ora 12:00, din cauza temperaturilor ridicate înregistrate în şină, pe anumite secţii de cale ferată, viteza de circulaţie a trenurilor de marfă şi de călători s-a redus cu 50-70 km/h faţă de viteza normală. Această măsură este necesară în perioadele caniculare pentru ca traficul feroviar să se desfăşoare în condiţii de siguranţă”, se arată într-un comunicat al CFR remis agenţiei Agerpres.

Prin aplicarea acestei măsuri obligatorii în perioadele caniculare se vor înregistra întârzieri la destinaţie, în medie, de 15-20 de minute/tren, în funcţie de traseul trenului din graficul de circulaţie. Întârzieri mai mari, de până la 50-60 de minute/tren, se vor înregistra la trenurile de lung parcurs care tranzitează mai multe judeţe afectate de temperaturile ridicate.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS