22 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitate1.200 de semnături pentru declanşarea de proteste la CEO

1.200 de semnături pentru declanşarea de proteste la CEO

Federaţia Naţională Mine Energie a strâns 1.200 de semnături din partea salariaţilor Complexului Energetic Oltenia (CEO) pentru a organiza proteste. Liderii de sindicat sunt nemulţumiţi de slaba activitate în ceea ce priveşte vânzările de energie electrică şi susţin că principalii vinovaţi nu ar fi reprezentanţii administraţiei CEO, ci instituţiile care blochează accesul pe piaţa de energie. „Strângerea de semnături continuă. Liderii de sindicat informează în timpul liber salariaţii cu privire la perioada grea prin care trece compania. Salariaţii răspund completând acele tabele prin care ne dau şi nouă certitudinea că atunci când va fi nevoie vom declanşa acţiuni nu împotriva administraţiei Complexului, ci împotriva celor care se opun funcţionării Complexului. Ajungem şi noi din ce în ce mai mult la concluzia că nu sunt vinovaţi cei din conducerea CEO, ci cei care ne limitează accesul pe piaţa de energie. Până acum, 80% din salariaţii interpelaţi au semnat pentru miting-marş, iar restul pentru pichetare. În total sunt 1.200 de salariaţi“, a declarat Marin Golea, vicepreşedintele Federaţiei Naţionale Mine Energie.

Banii înapoi pentru 43 de angajaţi

Complexul Energetic Oltenia numără aproape 19.000 de salariaţi. Acţiunea de strângere de semnături a început săptămâna trecută, iar protestele sunt programate pentru sfârşitul acestei luni, dacă majoritatea membrilor de sindicat vor semna tabelele. Dacă administraţia poate sta liniştită că sindicatele au ajuns la sentimente mai bune în raport cu politica managerilor, nu acelaşi lucru se poate spune şi în privinţa politicii de tăieri de salarii. Conducerea Complexului Energetic Oltenia va trebui să achite drepturile salariale angajaţilor care nu au semnat actele adiţionale de reducere a lefurilor. 43 de angajaţi TESA, dintre care 18 lideri de sindicat, din cadrul Complexului Energetic Oltenia vor primi retroactiv banii tăiaţi din salarii. Aceştia nu au semnat actele adiţionale, dar vor fi trecuţi pe posturi secundare, în perioada următoare.
Eugen Măruţă

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS