21.7 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateŞpaga la bac: o sută de lei de elev

Şpaga la bac: o sută de lei de elev

Fosta directoare de la Liceul „Dimitrie Bolintineanu“ din Bucureşti, Costica Vărzaru, a luat bani de la elevii înscrişi la bacalaureat, intervenind să fie desemnaţi anumiţi supraveghetori „permisivi“ şi o comisie care să poată să fie influenţată în fraudarea examenului, potrivit Parchetului Tribunalului Bucureşti (PTB). Procurorii au dispus, ieri, reţinerea pentru 24 de ore a fostei directoare şi vor cere arestarea ei preventivă pentru trafic de influenţă.
Peste o sută de elevi care susţin bacalaureatul la Liceul „Dimitrie Bolintineanu“ au dat câte 100 de lei înaintea probelor scrise, sub forma unor cheltuieli de protocol, suma strânsă fiind de peste 10.000 de lei, a declarat, ieri, avocatul fostei directoare a liceului.
Acesta a precizat că un candidat a dat 600 de euro, însă acesta a fost un caz izolat, sumele date de ceilalţi fiind mult mai mici, respectiv câte o sută de lei. În urma percheziţiei făcute la locuinţa directoarei, au fost ridicate diverse cadouri, bunuri şi sume de bani, însă acestea nu pot trezi suspiciuni, întrucât au valori reduse, a adăugat avocatul.
Procurorii au stabilit că, în perioada mai-iunie, în calitate de directoare a Liceului Teoretic „Dimitrie Bolintineanu“ din Bucureşti, Costica Vărzaru a pretins şi a primit sume de bani de la elevi înscrişi la examenul de bacalaureat în sesiunea iunie-iulie 2013, pentru a-şi folosi influenţa pe lângă membrii Comisiei de bacalaureat din centrul de examen al unităţii de învăţământ, astfel încât aceştia „să nu îşi îndeplinească în mod corespunzător atribuţiile de serviciu pe parcursul desfăşurării examenului“.
„Ulterior, inculpata a şi efectuat demersuri în acest scop, urmărind să fie desemnaţi anumiţi supraveghetori permisivi, precum şi o comisie care putea fi influenţată în sensul realizării unor fraude în desfăşurarea examenului“, se arată într-un comunicat de presă al Parchetului Tribunalului Bucureşti.

Mulţi audiaţi, unul săltat

Cinci profesori din comisia de examen şi 32 de profesori supraveghetori la Liceul „Dimitrie Bolintineanu“ au fost audiaţi luni la Poliţia Capitalei. Ulterior, aceştia au fost lăsaţi să plece, singura reţinută fiind fosta directoare a liceului, Costica Vărzaru.
Unii profesori sunt suspectaţi că le-ar fi spus elevilor subiectele la proba scrisă de la limba şi literatura română. Asupra lor ar fi fost găsiţi bani şi cadouri care le-ar fi parvenit în aceeaşi zi, potrivit unor surse judiciare.
Parchetul Tribunalului Bucureşti anunţa luni că a fost începută urmărirea penală „in rem“ pentru fapte de corupţie privind proba scrisă la limba română de la bacalaureat, care a fost susţinută la Liceul „Dimitrie Bolintineanu“, fiind făcute percheziţii la unitatea de învăţământ cu sprijinul SRI, Direcţiei Generale Anticorupţie şi Poliţiei Capitalei.

Elevii, prinşi cu fiţuici în buzunare

Procurorii Parchetului Capitalei au ridicat, în urma percheziţiilor de la Liceul „Dimitrie Bolintineanu“, toate înregistrările video din sălile de examene, pe care urmează să le analizeze în cadrul anchetei de corupţie presupus săvârşită la examenul de bacalaureat. De asemenea, au fost ridicate înscrisuri, obiecte şi laptopuri.
Elevii care au susţinut luni proba de limba română de la bacalaureat la Liceul „Dimitrie Bolintineanu“ au fost percheziţionaţi de anchetatori la ieşirea din sală, la mulţi dintre aceştia fiind găsite fiţuici, au declarat ieri, pentru Mediafax, surse judiciare.
Sursele din rândul anchetatorilor au arătat că se lucrează de aproximativ o lună la acest caz.
Sesizarea privind fapte de corupţie în cazul examenului de bacalaureat susţinut la Liceul „Dimitrie Bolintineanu“ din Capitală a fost făcută acum câteva săptămâni, au declarat surse judiciare, precizând că reclamaţia nu a venit de la părinţi sau elevi.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS