10 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitatePrimele rezultate ale anchetei privind accidentul din Muntenegru

Primele rezultate ale anchetei privind accidentul din Muntenegru

Primele elemente ale anchetei desfăşurate în cazul accidentului de autocar produs duminică în Muntenegru relevă faptul că este posibil ca şoferul să fi fost incomodat pentru scurt timp de lumina foarte puternică a soarelui, acesta fiind motivul pentru care a pierdut controlul asupra vehiculului, în curbă, informează Mediafax.ro. Potrivit concluziilor preliminare ale anchetei, accidentul s-a produs la ieşirea autocarului dintr-un tunel rutier. În momentul ieşirii din tunel, asfaltul era umed pentru că plouase, dar lumina soarelui era foarte puternică, existând probabilitatea ca şoferul să fi fost orbit câteva secunde.

În aceste condiţii şi având în vedere faptul că viteza nu era adaptată la acel segment de drum, şoferul probabil a pierdut controlul asupra vehiculului, a pătruns pe contrasens, pentru că exista o curbă uşoară, a rupt balustrada de securitate a podului şi a căzut în prăpastie. Potrivit site-ului cotidianului Dan, anchetatorii analizează această ipoteză pe baza declaraţiilor supravieţuitorilor şi altor martori.

A fost găsit tahograful autocarului

Autorităţile din Muntenegru au găsit tahograful autocarului românesc căzut în prăpastie, iar datele dispozitivului vor fi decodificate pentru a se stabili parametrii de circulaţie în momentul accidentului şi cine se afla la volan. „Am găsit tahograful. Dispozitivul va fi util în demersul de stabilire a cauzei accidentului”, a declarat procurorul Vojislav Grujici, citat de site-ul ziarului Vijestima.

Autorităţile muntenegrene încearcă să stabilească circumstanţele în care autocarul românesc a căzut în prăpastie. Numeroşi supravieţuitori susţin că şoferul circula cu viteză destul de mare, în condiţiile în care limita de viteză pe acel segment de drum este de 40 de km/h.

Reamintim că un autocar cu turişti români a căzut într-o prăpastie, în Muntenegru, duminică seara, în urma accidentului pierzându-şi viaţa 18 persoane, alte 29 fiind rănite.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS