10 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateTinerii cu sindrom Down, campioni la Special Olympics

Tinerii cu sindrom Down, campioni la Special Olympics

Campioni nu sunt doar cei care ating performanţe deosebite, ci şi cei care încearcă cu toate puterile lor să îşi depăşească limitele. Tinerii speciali de la Centrul Educaţional „Teodora“, din Băileşti, s-au întors cu medalii de la ultimele competiţii la care au participat: Festivalul „Flori de Speranţă“ şi Special Olympics, evenimente organizate la Cluj, la sfârşitul lunii trecute.

Săptămâna trecută, a fost una plină de evenimente deosebite pentru adolescenţii şi tinerii de la Centrul Educaţional „Teodora“, destinat persoanelor care suferă de sindromul Down.
11 dintre tinerii cu sindrom Down au participat la Festivalul „Flori de Speranţă“, eveniment organizat special cu și pentru copiii și tinerii care suferă de acest sindrom. Festivalul are ca scop promovarea egalităţii de şanse pentru persoanele cu dizabilităţi şi informarea populaţiei asupra abordării dizabilităţilor din perspectiva drepturilor umane. Concursul „Miss and Mister Down“ şi Concursul de Talente au fost prezentate de artiștii cu sindromul Down. „Nu au obţinut titlurile de miss şi mister, însă tinerii noştri au primit titlul pentru Miss Răbdare şi Miss Hotărâre. La festivalul de dans s-au făcut remarcaţi, obţinând trofeul, deşi în concurs au participat 40 de tineri cu sindrom Down“, a menţionat Maria Vîslan, fondator al Centrului „Teodora“.
La cel mai mare eveniment sportiv din 2013 dedicat persoanelor cu dizabilităţi intelectuale – Jocurile Naționale Special Olympics România, organizate de Fundaţia „Special Olympics“ România şi Ministerul Educaţiei Naţionale – au participat în acest an peste 300 de sportivi cu dizabilități intelectuale de la diverse asociații, organizații și școli speciale, 48 de delegații din toată țara. Centrul „Teodora“ a trimis patru reprezentanţi, care s-au întors cu medalii şi trofee. Irina, Ionuţ, Cătălin şi Răzvan au participat la probele de alergare, săritură în lungime, înot şi pescuit. Fiecare competiţie a adus premii pentru participanţii noştri. „Pe 31 mai şi 1 iunie, toţi participanţii au fost evaluaţi medical gratuit. Pe lângă probele sportive, copiii s-au bucurat de un program de excepţie, de ceremonii emoţionante, fiind şi ei în centrul atenţiei. Competiţia a debutat cu ceremonia de deschidere și Cursa Flăcării Speranței. Au urmat competiții sportive de atletism, bocce și înot. A fost organizat şi Seminarul „Forumul Familiilor“, la care am luat parte noi, părinții, și antrenorii sportivilor Special Olympics. În cadrul acestuia am analizat problemele legate de sănătatea și bunăstarea copiilor noștri. Pentru Irina, premiile primite au reprezentat foarte mult, nu se desparte de medalii, mai ales că sâmbătă, 8 iunie, este ziua ei de naştere“, a precizat Maria Vîslan.
Irina este mesagerul României pentru campania „Permiteţi-ne – Da. Eu vreau să muncesc!“, demarată de Down Syndrome International şi care se desfăşoară în 62 de ţări din întreaga lume.

23 de copii speciali la Centrul „Teodora“

La Centrul Educaţional „Teodora“, serviciu social acreditat ca şi centru de zi, merg în prezent 23 de copii şi tineri cu dizabilităţi din judeţul Dolj. Aici se desfăşoară ateliere de lucru pentru tinerii cu dizabilităţi care au trecut de 18 ani şi cărora statul nu le oferă nimic.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS