Kamceatka
de Marcelo Figueras, Ed. ALLFA 2013
Argentinianul Marcelo Figueras (n. 1962) este unul dintre cei mai talentați prozatori de vârstă mijlocie dintr-o țară și de pe un continent care nu duce lipsă de mari prozatori. Când ai în literatura țării tale nume ca Jorge Luis Borges, Julio Cortazar, Adolfo Byoi Casares, Macedonio Fernandez sau pe marele Ernesto Sabato, ștacheta este destul de ridicată, ca și pretențiile publicului cunoscător. Marcelo Figueras a lucrat la ziarul de reputație continentală „Clarin“ (acolo unde Silviu Purcărete a dat de curând un interviu) și a avut prilejul să intervieveze legende ale show-bizului mondial: Madonna, Julia Roberts, Mick Jagger, Woody Allen, Martin Scorsese etc. A publicat mai multe romane, începând cu 1992: „El muchacho peronista“, „El espia del tiempo“, „Aquarium“.
„Kamceatka“, romanul tradus de Elena Alexandra Șerban, a apărut în 2003 și a constituit un succes în biografia lui Figueras. După carte s-a făcut un scenariu de film, cu același titlu, iar filmul, în regia lui Marcelo Pyneiro, a fost ales să reprezinte Argentina la Premiile Oscar, secțiunea „Cel mai bun film străin“. Romanul lui Figueras e scris din perspectiva unui copil de zece ani care parcurge conștiincios materia școlară ca istorie obscură, terifiantă, a lumii. Capitolele sunt intitulate după numele unor materii de studiu: Biologia, Geografia, Limbajul, Astronomia, Istoria, cu pauzele de recreație aferente. Copilul atent la semnele lumii este pasionat de Superman, Harry Houdini, celebrul iluzionist, de un joc gen „Dacii și Romanii“, ca și de filme SF. Favoritul lui este un serial în care invadatorii extratereștri ai pământului se dădeau de gol întrucât nu puteau îndoi… degetul mic. Copilul are un frate mai mic, Piticul, croit dintr-un aliaj straniu de copilărie și sfințenie: tot ceea ce desenează are o aureolă deasupra, în genul celei a Sfântului, faimosul personaj Simon Templar, interpretat de Roger Moore. Familia este obișnuită, deși mama, fiziciană, are ceva din magia unei femei care stăpânește științe oculte. Familia se decide să plece din capitala sufocantă și se stabilește la țară, într-un ținut unde întâmplările stranii, dar și plăcute, alături de prieteni recent descoperiți, se țin lanț. Retragerea lor nu este întâmplătoare: 1976 este anul instalării dictaturii lui Juan Peron în Argentina, iar personajele, departe de a fi protejate de spațiul nou găsit, sunt amenințate de un rău indiscernabil. Figueras este un maestru al alegoriei, al nuanței și al așteptării încordate: ceva poate să apară în orice moment în lumea fericită a celor patru, o bestie care nu poartă chip și nume, dar care poate fi ghicită după răsuflare. Copilul, interiorizat, dar foarte atent la scena pe care se joacă istoria țării, este cel care privește cu acuitatea specifică vârstei la drama care se joacă pe deasupra lumii sale: sus stelele sunt calme, dar jos oamenii sunt purtați de un rău nevăzut care le amenință libertatea și existența. Este o carte intens poetică, frumoasă în sensul propriu (și uitat azi) al cuvântului. Celor care nu au răbdare să parcurgă romanul le recomand filmul, cu Ricardo Darin, în rolul tatălui, unul dintre cei mai buni actori argentinieni, și cu Matias del Pozzo, în rolul copilului Harry, un interpret de neuitat al băiatului care află, de la Stephen Hawking, că mai avem doar cinci milioane de ani pentru a face ceva pe această planetă. Să descoperim o frumusețe nouă, de pildă, sau să scriem o carte bună – cum este cea de față.
