8.9 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateAngajaţi fără salarii de patru luni

Angajaţi fără salarii de patru luni

Salariaţi ai unei firme de pază din Giurgiu, care are un punct de lucru pe teritoriul Craiovei, spun că nu îşi primesc drepturile salariale de câteva luni, fapt pentru care unii s-au adresat instanţei.

Angajaţii unei firme de pază care are deschis un punct de lucru pe teritoriul Doljului sunt revoltaţi de faptul că nu îşi primesc salariile de luni întregi. Unii dintre ei s-au adresat deja instanţei, iar alţii se pregătesc să o facă, timp în care deţinătorul afacerii cu sediul în Giurgiu se plânge de faptul că are de încasat creanţe de la instituţii ale statului şi abia când le va încasa pe acelea îi va plăti pe oameni.

Munceşte în ture de noapte ca să îşi plătească studiile

Un tânăr din Craiova, ajuns la capătul răbdării, ne-a trimis o sesizare pe [email protected], în care ne cere sprijin, pentru că nu şi-a încasat salariile de luni bune.
„Mă numesc Zamfir Valeriu-Alexandru, am 21 de ani, sunt student în anul doi la facultate şi lucrez la SC Rotw Guard Security SRL de un an. M-am angajat pentru a-mi putea plăti studiile, dar, spre surprinderea mea, nu s-a întâmplat aşa. M-am angajat din 11-11-2011 şi am semnat un contract de muncă, dar acesta nu a fost înregistrat decât după cinci luni, fapt pe care l-am aflat în momentul în care am făcut sesizare către ITM Giurgiu pentru că nu îmi primisem salariul pe patru luni, în urma careia mi s-a spus ca am contractul de muncă înregistrat cu data de 11-04-2012“, ne-a scris la redacţie tânărul care reclama că nu şi-a primit drepturile băneşti de luni întregi. El mai spune că abia după ce a primit răspuns de la ITM a aflat şi el că nu îi fusese înregistrat contractul individual de muncă din data semnării lui, ci abia cinci luni mai târziu. După sesizarea la ITM Giurgiu, angajaţii firmei spun că şi-au primit salariile la timp pentru o scurtă perioadă. Anul acesta, însă, situaţia s-a repetat. Oamenii spun că nu şi-au luat salariile de patru luni. „Momentan, ni se întâmplă la fel, adică salariile nu le primim lunar, ci după bunul plac al domnului administrator. Deşi avem patru-cinci luni în care nu ne-am primit salariul şi am încercat, în nenumărate rânduri, să rezolvăm problema pe cale amiabilă, sunând, niciodată nu am rezolvat nimic. Atunci când sunăm la firmă, doamna care răspunde nu ne poate da nici o lămurire clară pentru că nu dispune de aceasta. Nu sunt singurul în această situaţie, ci şi ceilalţi colegi ai mei“, a spus Valeriu Alexandru Zamfir.

Angajaţii au dat firma în judecată

La locul unde efectuau, ieri, serviciul de pază reprezentanţii SC Rotw Guard Security SRL, la un obiectiv al CFR, am întâlnit şi alţi angajaţi nemulţumiţi. Daniela Petcu, agent de securitate la Rotw Guard, a declarat că a lucrat înainte la altă firmă din grup, condus de familia Balotă, şi că a acţionat societăţile în instanţă pentru neplata drepturilor salariale. „Ieri (miercuri – n.r.), am acţionat în judecată ambele firme, şi Rotw Guard Security, şi altă firmă de curăţenie, la care am lucrat înainte să ajung la Rotw Guard, la care lucrez în prezent. I-am dat în judecată pentru că de la firma de curăţenie nu am luat salariile de la 1 septembrie 2012 şi până pe 8 aprilie, când mi-am depus cererea de demisie, iar la Rotw Guard nu am primit orele suplimentare, sporurile de noapte şi ceea ce mi se cuvenea, în afară de salarii, pe care eu le-am primit. Alt coleg de aici i-a mai dat în judecată, şi ceilalţi colegi ai mei care au făcut pază la obiectivele consiliului judeţean, pentru neplata salariilor pentru anul 2012. Acum s-a reziliat contractul cu consiliul judeţean, iar acei colegi sunt în CFS, iar eu am fost repartizată la această locaţie a Rotw Guard. În plus, orele de noapte, sâmbetele, duminicile pe care le lucrăm nu ne sunt plătite“, a precizat Daniela Petcu. Şi tânărul care ne-a sesizat la redacţie intenţionează să se adreseze instanţei, pentru a-şi recupera salariile neplătite. Extrasul de cont al tânărului confirmă spusele lui, că pe card nu i-au mai intrat bani din luna ianuarie 2013, dar şi aceia erau pentru plata salariilor din urmă, începând din august 2012 şi până pe decembrie. Culmea este că unii angajaţi sunt cu salariile plătite la zi, în timp ce alţii au de luat pe patru luni în urmă, spun oamenii.

Patronul recunoaşte: „Le dăm banii
pe 15 iulie!“

Contactat telefonic, asociatul unic al firmei Rotw Guard Security, Mihai Balotă, a recunoscut, în cele din urmă, că „sunt unele restanţe la plata salariilor“, deşi, iniţial, menţionase că s-au plătit toţi banii către angajaţi.
„Acele persoane pot să spună ce vor ele. Salariile oamenilor sunt plătite. Dacă sunt restanţe la doi oameni, asta nu înseamnă că nu sunt plătite salariile. Doamnă, aşa reclamă oamenii, dar eu nu am nici o reclamaţie la firmă. Erau posibilităţi. Am numai reclamaţii la presă şi în alte locuri, numai la firmă nu. Da, am nişte restanţe şi voi plăti restanţele, dar puteţi să scrieţi şi că o primărie are să îmi dea 120.000 de lei şi nu îmi plăteşte banii de un an şi jumătate? Eu am nişte sume de încasat de la bugetul de stat, pentru nişte restanţe ale mele către primărie. Trebuie să verific ce restanţe am la cei doi oameni. Sumele nu sunt mai mari decât ultimul salariu“. Întrebat când le va plăti oamenilor sumele restante, Mihai Balotă a declarat: „Le vom plăti eşalonat, aşa cum şi această primărie ne va da banii eşalonat, tot aşa le vom plăti şi noi. Aceste sume mie îmi lipsesc. 90% din reclamaţiile pe care le fac oamenii, inclusiv la tribunal, sunt nefondate. Nu există ore suplimentare. Acei salariaţi nu au prestat ore suplimentare. Oamenii când au venit la firmă au ştiut că nu vor efectua ore suplimentare. Au venit de bună voie să completeze cei 550 de lei pe care trebuia să îi ducă acasă şi au acceptat să îi plătesc în regim normal de muncă. Acum eu nu pot să demonstrez că am avut această înţelegere cu ei. Oamenii sunt de o categorie inferioară… Eu vă spun că în mod sigur le vom plăti restanţele oamenilor pe 15 iulie, pentru restanţele pe care le au pe la Craiova şi prin altă parte. Eu nu am cash în acest moment“.

Cum s-au rezolvat procesele?

Întrebat dacă a pierdut procese împotriva angajaţilor, deţinătorul afacerii spune că s-au rezolvat pe cale amiabilă: „Dacă s-ar fi respectat problema medierii în toate cazurile de prezentare la mediere, acolo se rezolvă problemele, pentru că acolo trebuie să vină cu documente. Unii dintre ei nu înţeleg ce fac. Ei sunt împinşi de la spate de alţii. Toate reclamaţiile la tribunal sunt făcute pe formular tip. S-au rezolvat pe cale amiabilă majoritatea reclamaţiilor făcute acolo“. Balotă s-a plâns că multe instituţii ale statului nu îşi plătesc la timp datoriile către firmele sale, fapt ce a condus la restanţe către salariaţi.

ITM Dolj a trimis
o echipă în control

Inspectorul-şef al ITM Dolj, Cătălin Mohora, a precizat că au fost mai multe sesizări depuse de angajaţi ai Rotw Guard Security către instituţie, legate de nerespectarea unor drepturi salariale, dar că acestea au fost redirecţionate către ITM Giurgiu, care are competenţa să efectueze verificarea de fond, deoarece sediul firmei respective este în judeţul respectiv, în comuna Greaca. ITM Dolj a trimis ieri o echipă în control la punctul de lucru din Craiova al firmei de pază amintite. „Pe relaţii de muncă, noi putem verifica dacă se respectă timpii de lucru, timpul de repaos, timpul de noapte, verificăm şi dacă se plătesc salariile conform înţelegerii între părţi, dar controlul de fond se realizează de ITM Giurgiu, care are competenţe în acest caz“, a declarat inspectorul-şef al ITM Dolj, Cătălin Mohora.

 

Cine este Rotw Guard Security

Firma în cauză este deţinută de omul de afaceri Mihai Balotă, asociat unic. Despre acesta, presa centrală a scris că ar fi primit prin încredinţare directă un contract cu CFR, conform căruia firmele lui Balotă se ocupau de curăţenia în vagoane. Rotw Guard Security are puncte de lucru deschise în mai multe oraşe ale ţării, iar reclamaţii de la angajaţi care nu şi-au primit salariile la timp au mai fost mediatizate şi anul trecut. Potrivit datelor din bilanţul contabil, publicate pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice Dolj, firma a avut în 2011 o cifră de afaceri de 6,2 milioane de lei şi un profit de 175.000 de lei. Numărul mediu de angajaţi pe toată ţara a fost de 261 de persoane, la finele lui 2011.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS