8.9 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateParadă cu păpuşi-gigant de Ziua Copilului

Paradă cu păpuşi-gigant de Ziua Copilului

Primăria Târgu Jiu va organiza, pe 31 iunie, un program special dedicat Zilei Copilului, sărbătorită pe 1 iunie. Mâine, de la ora 9.00, va avea loc, sub coordonarea primarului Florin Cârciumaru, Consiliul Local al copiilor. Edilul îi va primi în audienţă, în cadrul unei întâlniri speciale, pe reprezentanţii unităţilor de învăţământ din oraş. De asemenea, primarul le va prezenta micuţilor cum au fost soluţionate problemele ridicate de copii în şedinţa de anul trecut. Tot de la ora 9.00, în centrul municipiului va avea loc o paradă a păpuşilor-gigant – magician, prinţesă, vrăjitoare, clovn şi zână rea -, un spectacol de animaţie stradală cu cinci păpuşi de patru metri înălţime, mânuite cu îndemânare de artişti profesionişti, menite să încânte şi să delecteze publicul de toate vârstele şi, în primul rând, copiii, printr-o prezentare şi un concept nou în România. Din centrul oraşului, spectacolele se vor muta în Parcul Central. Mai sunt programate concursuri de desen pe asfalt, de biciclete şi triciclete, un spectacol de teatru de păpuşi, bal mascat, discotecă şi o tombolă cu premii. Nu în ultimul rând, de la ora 17.00, în Piaţa Prefecturii va avea loc o demonstraţie cu tehnică şi echipamente de la poliţie, ISU, Jandarmerie, Poliţia Locală şi Salvamont. 
Eugen Măruţă

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS