16.2 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateÎn Joia Neagră, Salcia bocește

În Joia Neagră, Salcia bocește

http:http://www.youtube.com/watch?v=U6hKMi_Vkno

La aproximativ 40 de kilometri de Craiova, pe un drum care te conduce parcă spre alte tărâmuri, se află satul Salcia. În săptămâna patimilor, în zi de Joi Mare, fiecare sătean ce și-a pierdut un membru de familie aprinde focuri pentru a încălzi sufletele morților. Înainte de răsăritul soarelui, totul se transformă într-un tărâm al bocetului, lacrimilor și durerii. Fumul se ridică încet peste sat, iar focurile se mută la fiecare mormânt din cimitirul așezat la loc de cinste – în culmea satului.

E patru dimineața, zi cu deosebită încărcătură pentru credincioși: „Joi Maru”, ultima zi în care se mai pot pomeni morţii înainte de Învierea lui Hristos. Sărbătoare arhaică, în care oamenii obișnuiesc să-și deschidă porțile pentru a primi în casele lor pe cei  plecați în lumea celor drepți. Întregul sat Salcia, din comuna Argetoaia, se află în întuneric. Liniștea plutește, însă în aer se simte parcă o apăsare ce prevește un ritual aparte. Cocoșii au început deja să cânte. Se aprind primele lumini în sat. Domnica Beznă are 71 de ani. A pomenit această tradiție din strămoși și o respectă cu sfințenie. „E o zi mare mamă… Pe bătătură, în fața casei, aprindem focuri din coceni. Facem cruce fiecărui snop în parte, rostim numele celor pe care i-am pierdut: părinți, frați, copii, rude, iar apoi îi dăm foc. Să se încălzească sufletele morților și să se întoarcă pe bătătură să-și aline durerea și dorul alături de noi. Apoi, luăm un braț de boji și pornim spre cimitir pentru a aprinde un alt foc în fața crucii. Tămâiem, aprindem lumânări și ne bocim părinții și copiii. Îmi plâng părinții, socrii, copilul. Nici un mormânt nu trebuie să rămână fără foc”, a povestit femeia.

Bocetele de durere trezesc întreg satul

Drumul spre cimitir este unul anevoios, aproape doi kilometri de străbătut. Biserica rămâne undeva în vale, înconjurată de case, iar cimitirul se întinde deasupra întregului sat, păzind parcă cu sfințenie pe cei vii din culmea dealului. Din fiecare ogradă, copil, tânăr şi bătrân pășesc hotărâți, cu capul plecat spre locul de odihnă al celor dragi. Cară la subraț un snop de boji uscați, păstrați de astă toamnă special pentru această zi mare, iar în cealaltă mână ciobul de pământ care împrăștie în jur un puternic miros de tămâie, lumânări și flori. Bătrânii se sprijină cu greutate în vreun baston. Drumul e greu, durerea este mare… În întunericul încă apăsător, întrezărești doar tăciunii aprinși. Oftatul de durere al vreunui bătrân sau al unei mame care merge la mormântul copilului este cutremurător. În bezna cimitirului, zărești dintr-o dată făcliile lumânărilor și primele focuri de boji. Ritualul continuă. Din liniștea împietrită, auzi strigăte de durere, bocetele celor care își plâng cu durere pe cei pierduți. Bocetele și suspinele pun stăpânire pe sat. În dreptul fiecărui cruci, cu mâinile împietrite de lemnul pe care scrie numele celor pierduți, îngenunchiați de durere și murmurând rugăciuni, oamenii își plâng durerea și dorul. Bocesc în versuri, iar satul se întrezărește în vale într-o mantie de fum. „Tatăl meu, tăticule/Ce mă mai întrebai de nepoți/Hai acasă să-i vezi”, „Mamă i-auzi-mă/Mă rog de matale să cobori la noi acasă în bătătură/Tata este singur și bolnav de când ai plecat”…Bocetele ce străbat de la unul din morminte sunt sfâșietoare. Este al unei mame ce și-a pierdut în urmă cu doi ani fata răpusă de cancer la plămâni. Își strigă durerea înconjurată de întreaga familie. A aprins focul în fața mormântului, i-a îmbrăcat mormântul în flori. Tămâie mormântul de trei ori așa cum este obiceiul, după care se așează răpusă de durere în genunchi pe crucea copilei…

Un mănunchi de boji sunt păstrați pentru finalul ritualului. Pe ulița principală a cimitirului, fiecare sătean aruncă bojii opriți, ridicându-se astfel un foc uriaș. Se spune că sufletele morţilor se adună fie la marginea satului, fie în jurul flăcărilor mari pentru a se încălzi. Cimitirul rămâne scăldat într-un fum apăsător scăldat în miros de tămâie.  

Salcia-sat al tradițiilor

Sute de cruci se întind de-a lungul satului. Obiceiul locului este ca atunci când cineva trece în neființă, familia sa, la pomana de șase săptămâni să facă o punte pe marginea drumului, în fața gospodăriei în care a locuit și muncit o viață. Puntea din lemn este «podul» care face legătură între lumea de aici și cea de dincolo. În dreptul podului se pun cruci ale celor decedați.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS