Directorul general al Ţiriac Holdings, Petru Văduva, ar putea fi numit luni în funcţia de director general al Trasngaz Mediaş, iar directorul E.ON Gay Distribuţie, Virgil Metea, va prelua conducerea producătorului de gaze Romgaz Mediaş, a declarat ministrul delegat pentru Energie, Constantin Niţă, citat de Mediafax.
Niţă a precizat că luni vor avea loc adunările generale ale acţionarilor la cele două companii, unde, cel mai probabil, vor fi numiţi cei doi manageri.
El a adăugat că la conducerea Nuclearelectrica va fi numit unul dintre membrii CA care a fost selectat săptămâna trecută.
La începutul lunii aprilie, CEO-ul Ţiriac Holdings, Petru Văduva, avocatul Radu Cernov şi un director din OPSPI, Mihaela Preda au fost aleşi în Consiliul de Administraţie a; companiei, de către Oficiul Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie (OPSPI).
Virgil Metea este director general al E.ON Gaz Distribuţie din anul 2009, iar din 2007 până în 2009 a fost director general E.ON România.
În urmă cu o săptămână, Guvernul a prezentat public lista salariilor nete la nivel maxim, pentru luna martie, ale directorilor din companiile de stat din sectorul energetic, în care sunt indicate remuneraţii ce ajung până la 4.693 lei şi 18.000 lei.
Din listă reieşea că directorii din Romgaz sunt remuneraţi lunar cu sume care ajung până la 14.306 lei.
Noi directori la Transgaz şi Romgaz
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei